Gari Kasparov, fost campion mondial de sah si opozant al presedintelui rus Vladimir Putin, a declarat, miercuri, ca a inceput demersurile pentru a obtine cetatenia letona, in scopul de a evita ca autoritatile de la Kremlin sa-l impiedice sa calatoreasca in strainatate, informeaza AFP.
„In urma cu o luna am anuntat intentia mea de a candida la presedintia Federatiei Internationale de Sah (FIDE). Campania presupune deplasari in toata lumea si in cele cateva luni ramase pana la alegeri vreau sa vizitez peste 50 de tari”, a declarat Kasparov, 50 de ani, intr-un mesaj publicat pe site-ul sau oficial.
Kaparov locuieste acum in strainatate de teama de a fi arestat in tara sa natala. Principalul sau contracandidat la presedintia FIDE este actualul conducator, Kirsan Iliumjinov, aflat in functie din 1995. Gari Kasparov spune ca Iliumjinov este sustinut de autoritatile ruse.
„Nu pot lasa libertatea mea de miscare in mainile Ministerului Afecerilor Externe al lui Putin. Acesta este principalul motiv pentru care vreau sa obtin dubla cetatenie”, a precizat Kasparov, care a adaugat ca nu va renunta la cetatenia rusa.
El a precizat ca are o afectiune speciala pentru Letonia, fosta sa sotie fiind cetatean leton, iar fiul sau are permis de sedere in aceasta tara.
„De asemenea, este foarte important pentru mine faptul ca Letonia contemporana este un stat democratic, …





