George Copos a fost pus sub invinuire pentru manipularea pietei de capital

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Patronul clubului Rapid Bucuresti, omul de afaceri George Copos, s-a prezentat astazi in fata procurorilor anticoruptie pentru a lua cunostinta ca impotriva sa s-a inceput urmarirea penala si pentru manipularea pietei de capital, in dosarul Loteria II, au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare.

Copos nu a dat nicio declaratie in fata procurorilor, el fiind insotit de avocatul sau, Gheorghita Mateut, sustin aceleasi surse.

Pe 7 iulie, a fost pus sub invinuire si fostul ministru al Comunicatiilor, Sorin Pantis, in prezent, angajat la una dintre societatile familiei Voiculescu.

Intre timp, in acelasi dosar, au mai fost pusi sub invinuire mai multi functionari de la firmele lui George Copos si Cameliei Voiculescu, precum si de la fostul Fond al Proprietatii de Stat, devenit intre timp Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Astfel, Mihai Stolojanu, George Vodislav si Romeo Nicu Susanu sunt acuzati de procurorii DNA ca, in 2000, prin indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu, ar fi fundamentat si aprobat o nota prin care o serie de „creante fictive” ale Ana Electronic, de peste 5 miliarde de lei vechi, ar fi fost transformate in actiuni la Fast Service Electronica SA Bucuresti. Procurorii spun ca, in acest mod, Ana Electronic ar fi urmarit sa obtina, in mod neconcurential, prin evitarea licitatiei publice, un pachet important de actiuni la FSE. Prin aceeasi fapta, procurorii sustin ca s-ar cauzat un prejudiciu de 700.000 de dolari actionarilor FSE de la acel moment, precum si 400.000 de dolari FPS, iar SIF Oltenia ar fi fost prejudiciat 300.000 de dolari.

„Din probele administrate pana in prezent, a rezultat ca, in perioada 2000 – 2004, invinuitul Copos Gheorghe a spalat o parte a sumelor de bani obtinute ilicit din valorificarea catre Loteria Romana a unui numar de 38 de spatii comerciale, transferand banii prin conturile personale ale invinuitilor Voiculescu Camelia – Rodica si Voiculescu Dan, precum si ale societatii Grivco SA”, se precizeaza in comunicatul DNA.

spot_imgspot_img