Grecia ar putea organiza, in toamna, alegeri anticipate

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Grecia ar putea organiza, in toamna alegeri?legislative anticipate,?in conditiile in care guvernul condus de Alexis Tsipras nu mai dispune de o majoritate parlamentara, a afirmat, miercuri, purtatoarea de cuvant a guvernului, Olga Gerovasili, relateaza Agerpres.
„Alegeri sunt probabile la toamna”, a declarat purtatoarea de cuvant la postul de radio Vima FM, precizand ca „aceasta va depinde de stabilitatea guvernului in perioada urmatoare”.
Citeste si: Cat timp mai are Grecia pentru a ajuns la un acord cu creditorii
Premierul Alexis Tsipras se declarase saptamana trecuta pregatit pentru alegeri anticipate in vederea recastigarii majoritatii.
El a indicat insa drept prioritara incheierea acordului final cu creditorii internationali (UE, BCE, FMI, MES) pentru un al treilea imprumut, de peste 80 de miliarde de euro.
„Suntem increzatori ca ne aflam foarte aproape de un text final”, a afirmat miercuri Olga Gerovasili, referindu-se la negocierile in curs de desfasurare la Atena intre guvern si reprezentantii creditorilor.
Citeste si: Acord de salvare pentru Grecia. La ce intelegere au ajuns Atena si creditori internationali
„Negocierile nu se vor opri dupa acest text, vom avea legile de aplicare si subiectele asupra carora negocierea nu se va incheia inainte de sfarsitul anului, cum sunt piata muncii, creantele indoielnice etc.”, a adaugat Olga Gerovasili.
In lipsa unei noi confirmari din partea electoratului, Alexis Tsipras isi va asigura cu dificultate o sustinere clara la …

spot_img