Peste 10.000 de turisti sunt asteptati sa soseasca la malul marii la inceputul acestui sezon estival, in cadrul editiei de primavara a programului special „Litoralul pentru toti”.
Programul „Litoralul pentru toti”, care a inceput ieri si va tine pana pe 18 iunie, este organizat, ca in fiecare an, de Asociatia Litoral-Delta Dunarii (ALDD), Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) si Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT).? Scopul sau declarat este de a realiza o continuitate a sezonului dupa minivacanta de 1 Mai, iar oferta este foarte diversificata si include si hoteluri care le ofera turistilor pachete All-inclusive.
„Programul special „Litoralul pentru toti” starneste de la an la an un interes semnificativ din partea turistilor, care au posibilitatea sa achizitioneze sejururi in extrasezon, pe litoralul romanesc, la preturi mai mult decat avantajoase. Pentru a veni in sprijinul turistilor, lansarea acestei editii beneficiaza de aceleasi tarife maximale din editia septembrie-octombrie 2014, ceea ce inseamna ca aceste pachete pot avea si preturi inferioare acestor plafoane tarifare”, a declarat presedintele ALDD, Corina Martin.
In teorie, totul suna excelent, numai ca in practica, pentru a beneficia de aceste oferte avantajoase, trebuie sa mai si ajungi acolo. Este cunoscut faptul ca de ofertele din acest program nu beneficiaza familiile cu copii de peste 5-6 ani, pentru ca ar insemna sa chiuleasca de la scoala. Asadar, in afara de un procent nesemnificativ de familii cu copii mici, de gradinita, principalii beneficiari sunt persoane varstnice, care fie nu au avut niciodata masina, fie nu se mai incumeta sa se urce la volanul uneia si sa conduca sute de kilometri pana la malul marii.
Pentru acestia, cea mai buna varianta de deplasare este trenul, mai ales ca beneficiaza si de o reducere de 50% la pretul biletelor. Daca aleg ca destinatie Mamaia, totul este excelent. Au la dispozitie nu mai putin de sapte trenuri pe zi, care strabat distanta de 225 km dintre Bucuresti si Constanta in maximum doua ore si jumatate (doua dintre ele chiar si in mai putin de doua ore).
Toate drumurile se opresc?la Constanta
Ei bine, daca nu au chef de fitele din Mamaia (care isi fac simtita prezenta chiar si in extrasezon), turistii cu pricina vor dori sa se indrepte spre sudul litoralului, la Olimp, de exemplu, pentru a-si aminti de scarile de la complexul Amfiteatru-Belvedere-Panoramic, unde a fost filmata o scena memorabila din „Eu, tu si Ovidiu”. Numai ca si in acest an e destul de complicat sa ajungi acolo.
Toate cele sapte trenuri cu plecare din Bucuresti se opresc la Constanta, fara a-si mai continua calatoria pana la Mangalia. Trebuie deci sa te dai jos din tren si sa astepti alta garnitura cu care sa-ti continui calatoria, lucru deloc placut, mai ales daca ai cu tine ceva bagaje – nefiind vorba de sezonul propriu-zis, esti nevoit sa-ti iei la tine si haine groase, nu numai costumul de baie si slapii, ca-n iulie.
Timpul de asteptare intre doua trenuri a fost cat de cat optimizat, la cateva zeci de minute (este si o situatie in care astepti doar 12 minute), insa la pranz „durata transferului”, cum se spune in limbaj de ceferist, este si de doua ore si 22 de minute. Precizam faptul ca situatia este similara si pentru trenurile care vin din alte orase ale tarii catre litoral – si ele se opresc la Constanta.
„Pachetul social (cel pentru care se ofera subventie de la bugetul statului – n.red.) nu permite in aceasta perioada a anului sa introducem trenuri directe pana la Mangalia si, in plus, niciodata nu suntem informati …





