Guvernul Ciolos ar putea sesiza Curtea Constitutionala in cazul pensiilor speciale pentru alesii locali, posibilitatea unei asemenea actiuni fiind analizata „foarte serios” in prezent, urmand sa fie pusa in practica in perioada imediat urmatoare, daca se va ajunge la o concluzie in acest sens.
„Guvernul analizeaza foarte serios posibilitatea de a solicita Curtii Constitutionale aviz de constitutionalitate pe legea pensiilor speciale pentru alesii locali”, au spus sambata, pentru agentia MEDIAFAX, surse oficiale.
Potrivit legii privind Statutul alesilor locali, adoptate de Senat, ca for decizional, in ultima sedinta de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, presedintii de Consilii judete si vicepresedintii acestora care indeplinesc conditiile varstei de pensionare vor putea primi, la incetarea mandatului, o „indemnizatie pentru limita de varsta” (pensie speciala), in acelasi regim cu senatorii si deputatii.
Conditiile de acordare sunt ca alesii locali sa nu fie realesi pentru un nou mandat si ca acestia sa nu fi fost condamnati definitiv pentru fapte de coruptie precum luarea sau darea de mita si traficul de influenta. De subliniat ca aceste dispozitii se aplica doar in cazul in care condamnarea survine ca urmare a savarsirii infractiunii in calitatea oficiala de ales local. Mai mult, nu sunt incluse infractiunile de serviciu, precum delapidarea, abuzul in serviciu sau deturnarea de fonduri.
Pentru ca un ales local sa beneficieze de aceasta pensie speciala, este nevoie sa aiba cel putin un mandat complet. Pensia se calculeaza in functie de un indice de 0,55% …





