Guvernul a decis, miercuri, eliminarea plafoanelor din farmacii pentru eliberarea medicamentelor compensate, incepand cu 1 octombrie, a anuntat, la Palatul Victoria, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.
El a sustinut ca eliminarea plafoanelor nu este o masura electorala, deoarece a fost anuntata inca din luna mai ca urmand sa fie introdusa atunci cand sistemul este pregatit.
„Acum sistemul este pregatit”, a spus Nicolaescu.
El a precizat ca primele retete vor fi decontate incepand cu 15 ianuarie 2009 astfel ca desfiintarea plafoanelor nu va afecta bugetul pe 2008, fondurile necesare acestei masuri, care presupune o majorare de circa 3% a sumelor alocate cu aceasta destinatie, urmand sa fie asigurate prin bugetul pe anul viitor.
Ministrul a asigurat ca nu vor exista probleme de finantare si s-a declarat surprins de faptul ca unii dintre farmacisti, care cunosc sistemul de decontare, „alarmeaza populatia ca nu vor mai exista fonduri”.
El a aratat de altfel ca, pana in prezent, doar 3% dintre retetele prescrise au ramas neonorate.
Potrivit lui Nicolaescu, contractele incheiate intre casele de sanatate si farmacii vor fi modificate astfel incat sa nu mai prevada sume fixe pentru decontarea acestor medicamente.
Eliminarea plafoanelor din farmacii la eliberarea medicamentelor compensate a fost anuntata de Nicolaescu la finalul sedintei de luni a BPC din PNL.





