Un grup de hackeri romani a fost anihilat miercuri, dupa ce politia, Jandarmeria si Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate au facut saptesprezece descinderi in locuintele mai multor tineri din Timisoara, Caransebes, Hunedoara.
Drept urmare cincisprezeye persoane au fost retinute. Acestea sunt acuzate ca au clonat paginile de internet ale unor banci, dar s-ar fi ocupat probabil linistiti in continuare de aceasta activitate daca nu ar fi accesat serverele NASA, drept pentru care FBI a sesizat partea romana.
Potrivit unor surse din politie, tinerii, care erau monitorizati din mai 2008, mergeau pana la clonarea de pagini web ce apartineau unor banci si chiar a unei universitati din SUA, scrie Adevarul.
Procurorii sustin ca romanii creau clone ale paginilor de e-banking ale bancilor din Italia mai ales si, pe motiv ca este o defectiune tehnica, solicitau conturile si codurile de acces.
Acestea ajungeau, in realitate, la piratii cibernetici, care ulterior le foloseau pentru a intra in conturile celor pacaliti. Dar nu retrageau sume mari, ci pana in 1000 de euro. Dar chiar si asa au reusit sa trimitp din Italia in Romania peste 350.000 de euro.
Capul retelei ar fi, potrivit anchetatorilor, un tanar de 21 de ani, din Caransebes, acolo unde anchetatorii au descins in 12 locuinte din mai multe cartiere.