Aproximativ 250 de curti si subsoluri au fost inundate, sambata seara, in comunele Bisericani si Lupeni din judetul Harghita, in urma unei ploi torentiale, iar apa de pe strazi masoara aproape un metru inaltime.?Sambara seara a plouat torential in bazinul Odorhei, timp de aproximativ o ora, iar din cauza cantitatii mari de precipitatii paraul Nicoul Alb, care traverseaza localitatile Bisericani si Lupeni, a iesit din matca.
Conform sefului Centrului Operational al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, au fost inundate aproximativ 250 de curti, pivnite si subsoluri ale gospodariilor aflate de-a lungul cursului de apa, iar pe strazi apa a ajuns pana la 80 de centimetri, in unele zone avand un metru inaltime.
„Nu putem spune daca apa a intrat si in case, este posibil, dar evaluarea se va face abia dupa ce apele se vor retrage”, a precizat reprezentantul ISU.
Potrivit acestuia, in cele doua …





