Fotbalistul echipei Galatasaray, Hasan Sas, a declarat, dupa meciul pierdut, cu scorul de 0-1, in fata Stelei, ca unicul gol al partidei a fost marcat din ofsaid si toata lumea a vazut acest lucru, cu exceptia arbitrului, informeaza cotidianul turc Star.
„A fost ofsaid clar. Toata lumea a vazut ca a fost ofsaid, in afara de arbitru”, a spus Hasan.
Umit Karan s-a declarat foarte afectat de infrangere.
„Suntem foarte tristi. Nu prea vad ce as putea spune. Ne vom face iertati castigand Cupa UEFA”, a precizat Umit.
Presedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a afirmat ca eliminarea in preliminariile Ligii Campionilor a stricat toate planurile echipei.
„Ne doream in acest sezon sa avem un parcurs frumos in Liga Campionilor si sa ii bucuram pe fani. Dar dupa ce am fost eliminati, toate planurile noastre au fost stricate. Sper ca in Cupa UEFA sa obtinem rezultate prin care sa facem uitata aceasta situatie”, a mentionat Polat.
Galatasaray a ratat calificarea in grupele Ligii Campionilor, in urma infrangerii, cu scorul de 1-0, din meciul cu Steaua, disputat la Bucuresti, in turul trei preliminar al competitiei.
In prima mansa, ce a avut loc la Istanbul, rezultatul a fost de egalitate, 2-2.





