Hassan Rohani castiga alegerile prezidentiale din Iran

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Rohani, sustinut de taberele moderata si reformatoare, a obtinut 50,68 la suta din voturi in primul tur de scrutin, disputat vineri, in fata a cinci candidati conservatori, a precizat ministrul, citand rezultatele definitive. El ii succeda lui Mahmoud Ahmadinejad, a carui realegere contestata in 2009 a dat nastere unor manifestatii masive reprimate violent.
Rohani a promis mai multa flexibilitate in dialogul cu Occidentul, dar victoria sa nu va marca totusi o ruptura in politica Republicii Islamice, dosarele strategice precum cel nuclear sau relatiile internationale fiind sub autoritatea directa a Ghidului Suprem, Ali Khamenei.
Imediat dupa anuntarea rezultatelor oficiale, cateva mii de iranieni au iesit pe strazile din Teheran, pe jos sau cu masinile, pentru a „sarbatori” victoria. Pe plan diplomatic, Marea Britanie i-a cerut lui Rohani „sa puna Iranul pe un nou drum”, in special „sa se ocupe de ingrijorarile comunitatii internationale cu privire la programul nuclear”, in timp ce Franta s-a declarat „pregatita sa colaboreze” cu el, pe acest dosar dar si in privinta „angajamentelor Iranului in Siria”.
Coalitia opozitiei siriene i-a cerut noului presedinte sa revada pozitia tarii sale, aliat fidel al regimului lui Bashar al-Assad. Israelul a minimalizat insa rolul noului presedinte iranian, subliniind ca Ghidul Suprem este cel care decide politica nucleara iraniana. „Programul nuclear al Iranului a fost decis pana in prezent de Khamenei, nu de presedintele iranian”, a declarat Ministerul israelian de Externe intr-un comunicat.
Rohani a „obtinut 18,6 milioane de voturi dintr-un total de 36,7 milioane de sufragii exprimate”, a declarat ministrul iranian de Interne, Mostafa Mohammad Najar, la televiziunea de stat. El a adaugat ca „participarea a atins 72,7 la suta” din cei 50,5 milioane de alegatori chemati la urne, fata de 85 la suta in 2009. Invingatorul a fost felicitat de ceilalti candidati si de Ahmadinejad, precum si de Ghidul Suprem care a afirmat ca „toata lumea ar trebui sa il ajute pe noul presedinte si Guvernul sau”.
Dupa o campanie anosta, Rohani, un apropiat al fostului presedinte Akbar Hashemi Rafsandjani (moderat), a beneficiat de abandonul unui alt candidat reformator, Mohammad Reza Aref, si de sprijinul liderului reformatorilor, fostul presedinte Mohammad Khatami. El a profitat, de asemenea, de diviziunea din tabara conservatoare, care a prezentat cinci candidati. El i-a devansat cu mult pe principalii sai contracandidati: primarul Teheranului Mohammad Bagher Ghalibaf (16,5%), actualul negociator-sef Said Jalili (11,35%) si fostul sef al Gardienilor Revolutiei, armata de elita a regimului, Mohsen Rezai (10,58%).
Fiind reprezentantul ayatollahului Khamenei in Consiliul suprem de securitate nationala, Rohani promoveaza o flexibilitate mai mare fata de Occident in privinta dosarului nuclear pentru a pune capat sanctiunilor care au aruncat tara intr-o grava criza economica.
El a precizat totusi ca „Guvernul sau nu va fi un Guvern de compromis si capitulare”. Sanctiunile economice au fost impuse pentru a constrange Iranul acuzat ca vrea sa se doteze cu arma nucleara, sa inceteze activitatile sensibile. Ele …

spot_img