Liderul grupului PSD din Camera, Mircea Dusa, a declarat, marti, ca opozitia va ataca in contensios administrativ HG privind UMF Tg. Mures dupa publicarea in Monitorul Oficial, si va cere ca aceasta sa nu aiba efecte pana la pronuntarea pe fond, apreciind ca solutia este cea mai sigura si simpla, informeaza Mediafax.
„Daca Guvernul va forta sa rezolve problema de la Targu Mures prin Hotarare de Guvern, in momentul in care va fi publicata in Monitorul Oficial vom ataca in contencios administrativ aceasta hotarare si vom solicita instantei ca, pana se pronunta pe fond, sa nu produca efecte”, a spus Dusa.
El a precizat ca solutia cea mai sigura si mai simpla este atacarea HG in contencios administrativ.
Dusa a spus ca opozitia are in vedere si depunerea unei motiuni de cenzura daca Guvernul va forta nota si va incerca sa modifice Legea Educatiei, trecuta prin angajarea raspunderii tot de catre actuala putere.
Dusa a spus ca HG privind UMF Tg. Mures reprezinta un „moft” al UDMR. „Mi se pare contradictoriu ca un Guvern al Romaniei, care are o mie si una de probleme pe cap legate de gestionarea situatiei economico-sociale, sa-si faca o prioritate dintr-un moft al UDMR. Chiar daca UDMR e in campanie preelectorala, pentru ca dansii organizeaza prealegeri, chiar daca au mai aparut niste partide in Romania care ii reprezinta pe maghiari, nu inseamna ca trebuie sa existe o cedare atat de mare a PDL fata de UDMR”, a spus Dusa.
Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat, marti, ca nu exista o decizie a grupului parlamentar privind prezenta la lucrarile de plen, el aratand ca unii deputati maghiari au venit la sedinta, in timp ce altii raman in stare de asteptare in legatura cu decizia Guvernului privind UMF Tagu. Mures.
Guvernul va aplica o solutie tehnica de infiintare a liniei maghiare de invatamant la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, astfel incat studentii sa nu aiba nimic de reprosat fata de modul de rezolvare a acestei probleme, a declarat, marti, premierul Mihai Razvan Ungureanu.
Premierul Ungureanu si liderii UDMR au convenit, luni seara, ca proiectul hotararii de guvern privind infiintarea unei linii maghiare de invatamant la Universitatea de Medicina si Farmacie din …





