Hillary Clinton: Teroristii care au luat ostatici in Algeria aveau arme din Libia
Lidera diplomatiei americane a iesit de pe scena la apogeul popularitatii sale dupa ce a aparat timp de patru ani, in toata lumea si cu o loialitate de neclintit, o diplomatie orchestrata de presedintele Barack Obama si consilierii sai.Chiar daca expertii si diplomatii recunosc la ea profesionalismul, energia si o carisma „exceptionala” pentru ca a purtat valorile si interesele primei puteri mondiale, le este mai dificil sa ii atribuie succese majore sau esecuri rasunatoare.Cu ocazia aprecierii bilantului sau, aceasta avocata stralucita care a fost Prima Doamna, senatoare si candidata la alegerile primare democrate in 2008, a primit un cor de laude in ultima sa saptamana: o baie de multime la Departamentul de Stat, cine mondene, conferinte, intalniri cu presa si chiar un interviu cu Obama care a numit-o „printre cei mai buni secretari de Stat” din istoria Statelor Unite.Apoi Clinton a recunoscut ca are „inima grea” la parasirea unei administratii de 70.000 de persoane care asigura functionarea celei mai mari retele diplomatice de pe planeta, cu 275 de posturi.Aceasta s-a declarat „extrem de mandra” ca a fost vocea acestei „natiuni indispensabile”, unei „Americi mai puternice astazi la ea acasa si mai respectata in lume”, multumita unei „modalitati diferite de a face diplomatie”.Aceasta a amintit mostenirea presedintelui George W. Bush primita atunci cand Obama i-a acordat Departamentul de Stat in ianuarie 2009: „Doua razboaie, o economie in cadere libera, aliante slabite, un statut diplomatic deteriorat si multe intrebari in lume cu privire la valorile Americii”.Patru ani mai tarziu, ea se lauda ca a „revitalizat diplomatia americana si a consolidat aliantele sale” si ca si-a adus contributia la retragerile din Irak si in curand din Afganistan, eliminarii lui Ben Laden, interventiei in Libia, sustinerii Primaverii arabe, izolarii Coreei …





