Inainte de a ajunge in celule, le mirosi. Asta se intampla cand intr-o celula construita pentru 19 persoane stau 86 de oameni, arata reporterii CNN, care au ajuns in inchisoarea in care, cu ani in urma, a fost tinut Nelson Mandela.
E vorba despre inchisoarea Pollsmoor, din Cape Town. Celulele arata la fel. Intr-un colt se afla o toaleta si un dus, dar cel mai adesea multi nu apuca sa le foloseasca. O galeata le slujeste nevoilor de baza, arata CNN, citat de Ziare.com.Paturile nu sunt departe, etajate cate trei, pe o coloana. Vara, abia poti respira, iarna e un frig crunt. Chiar si asa, detinutii ar da orice sa ajunga mai des afara. Sunt lasati in curte, sa faca miscare, o data pe saptamana. Cei mai multi sunt intr-o stare fizica proasta, cu boli de piele si tuberculoza. „Animalele ar putea trai asa, nu insa si oamenii”, declara unul dintre detinuti, care sta aici de doi ani si doua luni, asteptandu-si procesul.De altfel, niciunul dintre detinutii de aici nu a fost condamnat, toti isi asteapta procesul.Multi se afla aici din simplul motiv ca nu-si permit sa plateasca o cautiune ce inseamna echivalentul a 5 dolari. Altii sunt straini, care asteapta sa fie deportati.Ce se vede in inchisoare e un sistem al justitiei in criza, spun observatorii, citati de CNN. Situatia e aceeasi de 20 de ani si nu da semne sa se schimbe, declara un reprezentant …





