Ce poate fi mai grozav decat o excursie in familie? Raspuns: o excursie in familie bine organizata, in care totul e pus la punct, ai reusit sa inghesui in rucsac absolut toate lucrurile necesare – plus cateva remedii de urgenta pentru situatii neprevazute (intotdeauna e bine sa fii pregatit) -, drumul pana la destinatia aleasa e o incantare si copiii sunt neasteptat de cuminti in masina (nu s-au certat nici macar o data si nici nu te-au intrebat la foc continuu: „Mai avem mult pana ajungem?”). Suna a poveste de adormit parintii, dar sa stii ca nu e imposibil, atat timp cat iti faci bagajele cu cap si stii ce sa iei cu tine la drum.
1. Multe, multe jucariiOricat de grozav ar fi locul in care va petreceti concediul (si cu siguranta ai pregatit cateva surprize pentru micuti), trebuie sa intelegi ca, pentru ei, drumul pana acolo poate fi (extrem de) plictisitor. Cand incep plansetele si mofturile, distrage-le atentia cu jocuri (presimt ca ti-era dor sa joci „Fazan”). Sau puteti canta impreuna in masina – metoda pare sa functioneze in filme, …





