de Anca SIMINA Publicat la: 06.01.2013 12:00 Ultima actualizare: 06.01.2013 12:12
Foto: Mediafax/Adriana Neagoe
Dupa ocuparea portofoliilor ministeriale, adevarata impartire a Puterii intre PSD si PNL abia incepe. Peste 3.300 de posturi de conducere, destinate exclusiv oamenilor de partid, isi fac loc in aceste zile in organigramele ministerelor pentru a rasplati liderii din teritoriu care au scos aproape 70% in alegeri.
Aproape 60 de secretari de stat, in jur de 120 de presedinti de agentii, toti cu cabinetele, secretarii personali si consilierii lor, adica alti 1.250 de oameni de partid. Pe langa ei, 85 de prefecti si subprefecti, 160 de sefi in companii nationale, peste 1.200 de directori in deconcentrate. Asa arata, in linii mari, esalonul al doilea al guvernului, disputat de filialele USL.
Bataia pentru secretarii de stat
Prima miza? a inceputului de an sunt secretarii de stat. Radu Mazare si Nicusor Constantinescu si-au instalat deja primul om din noul val: Sevil Shhaideh la Dezvoltare si Administratie, ministerul lui Liviu Dragnea. Ar vrea insa mai mult. Pe „Valerica (Valentin Preda, fost secretar de stat de la Transporturi, n.red.) un baiat care a performat”, spune Mazare, „si, evident, turismul”. „Nu cred ca despre turism, dupa 12 ani in care m-am ocupat, poate sa vina altcineva din Romania ca ar fi in stare sa faca mai bine. Vrem secretar de stat”, si-a pus liderul PSD Constanta din start cererile pe masa.
Deocamdata insa, singurii siguri pe posturi sunt Anghel Andreescu, Bogdan Tohaneanu si Constantin Catalin Chiper, pastrati la Interne, liberalul Septimiu Buzasu, mentinut de Relu Fenechiu la Transporturi, PSD-istul Bebe-Viorel Ionica, detinatorul licentei Antena 1 Targu Jiu si a ziarului Gorjeanul, care ramane secretar de stat la Ministerul Societatii Informationale, Gigel Paraschiv, sustinut de Ecaterina Andronescu pentru a continua la Educatie, alaturi de UDMR-istul Andrei Kiraly, pastrat si el.
Pe loc va ramane si George Ceamba la Departamentul de Afaceri Europene, coordonat insa direct de primul-ministru dupa ultimele retusuri in guvern.
Pe lista de start, inca nedefinitivata de cabinetul Ponta II, fiecare ministru din cei 27 are doi secretari de stat de aceeasi culoare politica. In ministere ca Transporturile, Finantele sau Dezvoltarea este insa in discutie suplimentarea cu inca un secretar de stat. Un altul figureaza la SGG, iar premierul are si el doi in subordine – unul dintre ei fiind purtatorul sau de cuvant, Andrei Zaharescu.
Fenechiu: „Managementul privat nu e o solutie pentru toate companiile”
O mare batalie se da si pentru companile de stat de la CNADNR, care se divizeaza in Autostrazi (PSD) si Drumuri Nationale (PNL), la Transgaz si Romgaz, dar si pentru agentiile sau autoritatile de la nivel central, ai caror sefi au rang de secretar sau subsecretar de stat.
Dintre cele mai ravnite agentii, AAAS (fostul AVAS), Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, Garda Financiara, Apele Romane, Romsilva, Loteria Nationala ar urma sa revina PNL, pe principiul ministerelor monocolore. PSD isi asigura in schimb Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat in Constructii, Compania Nationala de Investitii, grosul CNADNR, adica Autostrazile, Posta Romana, companiile din energie, plus sefia DGIPI, serviciul de informatii al Ministerului de la Interne, trecuta direct in pixul premierului.
In acest ultim caz, premierul a decis mentinerea in functie a lui Gelu Marin Oltean.
In total, in jur de 110 agentii si autoritati nationale, peste 10 institute de cercetare si 83 de companii de stat. Deocamdata. Ajustari inca se mai fac insa in ministere.
„Eu vreau sa impart Compania de Drumuri. Propun sa fie o companie pentru constructii de drumuri si una pentru intretinere si reparatii. Dar numarul de salariati nu se va mari”, a explicat pentru gandul ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care a si inceput schimbarea de garda. La Autoritatea de management POS-T, care supervizeaza banii europeni cheltuiti in Transporturi l-a numit pe Marcel Bolos, fost secretar de stat la Dezvoltare, teren dominat acum de PSD. La Aeroporuri Bucuresti, pe de alta parte, l-a readus in functie pe Cornel Poterasu, demis in august in urma scandalul aparut dupa uciderea studentei japoneze. „Poterasu nu a fost implicat in acel incident. Paza o asigura MAI. Pana la proba contrarie, am incredere in Poterasu”, isi justifica Fenechiu decizia.
Mai vechiul acord cu FMI obliga executivul sa cedeze locurile oamenilor de partid din varful companiilor de stat pentru a fi numiti manageri privati. Principiul se va aplica, dar selectiv. „Managementul privat e o solutie pentru anumite tipuri de companii care au legatura cu sistemul concurential. Pentru Compania de Drumuri de exemplu nu vad ce sa faca un manager privat. Nici la Metrorex nu e concurenta, dar e o …





