de Cristina Andrei Publicat la: 29.12.2015 09:00 Ultima actualizare: 29.12.2015 11:09
Amenintarea terorista fara precedent la adresa Europei, criza refugiatilor, cea mai mare de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial si atentatele care s-au soldat in ultimul an cu sute de morti in intreaga lume au pus sub semnul intrebarii competenta si eficienta serviciilor secrete din statele „cu pretentii” ale continentului. In tot acest context socio-politic incordat informatia, cat mai multa, cat mai diversa, pare sa fie solutia pentru prevenirea viitoarelor dezastre teroriste. Linia de demarcatie dintre securitatea nationala si dreptul la intimitate al cetateanului de rand apare acum din ce in ce mai fina, iar tentatia intinderii la maximum a prevederilor celor trei legi supranumite la pachet „Big Brother”, care aduceau noutati in domeniul retinerii datelor cu caracter personal si al comunicatiilor electronice, revine din nou pe tapet. Dupa caderea la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a celor trei reglementari, legea promulgata in octombrie de presedintele Iohannis pare doar „aceeasi Marie cu alta palarie” care a reusit sa inchida gura targului, pastrand in suspensie ideea ca, sub pretextul amenintarii teroriste si al colaborarii cu partenerii strategici, abuzurile pot interveni la orice pas.
Cele trei legi lansate in spatiul public romanesc care au fost declarate, pe rand, neconstitutionale, veneau cu prevederi ce acordau puteri sporite serviciilor secrete sau aduceau in plus instrumente care le-ar fi sustinut munca practica, toate acestea, insa, cu un pret care parea greu de inghitit pentru cetateanul de rand, pentru ca ii incalcau flagrant drepturile la intimitate si la protejarea datelor cu caracter personal. Pachetul „Big Brother” a deschis cutia Pandorei in care se aflau inchise toate tensiunile mocnite intre serviciile secrete si institutiile civile preocupate de respectarea drepturilor cetatenesti si de apararea Constitutiei.
Trilogia „Big Brother”
Prima piatra de incercare – legea Big Brother 1. Aflata in vigoare din 2012 (legea 82/2012) aceasta venea cu o prevedere care, in cel mai fericit caz, ar fi ridicat inca de pe-atunci cateva sprancene: obligativitatea operatorilor de internet si telefonie de a retine, pe o perioada de sase luni, datele de identificare ale utilizatorilor. In spatiul romanesc, aceasta lege a functionat in baza Directivei europene 24 din 2006, insa, in aprilie 2014, Curtea Europeana de Justitie a hotarat ca reglementarea nu respecta viata privata si nevoia de confidentialitate in privinta datelor personale, astfel ca a fost declarata ilegala, fiecare stat membru UE fiind obligat, mai apoi, sa se adapteze acestei modificari.
Tara noastra s-a aliniat deciziei in iulie 2014, atunci cand CCR a decretat neconstitutionalitatea primei legi Big Brother. Principalul considerent a fost nerespectarea articolelor 7 si 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care prevedeau respectarea vietii private si a celei de familie, precum si protectia datelor cu caracter personal. Judecatorii CCR s-au pronuntat pe aceasta lege, la doi ani dupa intrarea sa in vigoare, dupa ce un magistrat de la o judecatorie s-a sesizat din oficiu, in cadrul unui proces, au explicat atunci surse din CCR pentru gandul.
Cea de-a doua controversa legata de legile „Big Brother” a avut ca punct central cartelele prepay. Pe 16 septembrie 2014 CCR a desfiintat legea potrivit careia furnizorii de telefonie mobila erau obligati sa solicite datele personale ale clientilor care folosesc cartele prepay. Legea prevedea si ca furnizorii de internet in retele wi-fi publice erau nevoiti sa ceara si sa stocheze datele personale ale utilizatorilor si a fost declarata neconstitutionala, judecatorii considerand ca legea „nu reglementeaza garantii suficiente care sa permita asigurarea unei protectii eficiente a datelor cu caracter personal fata de riscurile de abuz, precum si fata de orice accesare si utilizare ilicita a acestor date”.
Concluzia a fost primita ostil in randurile SRI, George Maior acuzand atunci brese serioase in ceea ce priveste siguranta nationala in Romania care pornesc de la prima decizie a Curtii Constitutionale. Acesta declara la TVR ca SRI-ul este profund dezavantajat de aceste decizii si ca Serviciul este, astfel, obligat sa foloseasca mijloace mai scumpe si mai putin eficiente pentru a duce la indeplinire „misiunea importanta pentru securitatea nationala”. Comunicatul de presa din partea SRI care a urmat acestor declaratii n-a facut decat sa intareasca pozitia exprimata de Maior, prin acuzatii potrivit carora activitatea SRI era profund afectata de aceste hotarari, SRI acuzand pe atunci CCR ca „a produs un vid legislativ, cu consecinte grave, greu de anticipat, asupra securitatii nationale”, accentuand faptul ca temerile asupra cartelelor prepay sunt neintemeiate.
Ultima din trilogia reglementarilor controversate ramane Big Brother 3 – legea securitatii cibernetice a Romaniei. SRI a pus umarul la elaborarea prevederilor, iar in textul legii era scris negru pe alb ca toate companiile detinatoare de „infrastructuri cibernetice” – fie ele calculatoare sau retele intregi – erau obligate sa le securizeze din bani proprii, prin firme care aveau autorizatia SRI. Cel mai disputat aspect a ramas acela potrivit carora serviciile secrete – SRI, MAI si MapN – aveau dreptul sa acceseze fara nicio restrictive aceste infrastructure cibernetice private, doar in baza unei solicitari motivate, fara insa sa fie nevoie de un mandate aprobat de un judecator, asa cum este procedura in cazul unei perchezitii, interceptari sau in cazul accesului la un system informatic privat. Legea a starnit reactii dure atat din partea societatii civile, cat si in presa, astfel ca la patru zile a fost contestata de PNL la Curtea Constitutionala. Pe 21 ianuarie, CCR desfiinteaza legea securitatii cibernetice, fiind a treia oara cand SRI s-a trezit cu prevederi legale care ii foloseau ca instrumente de lucru operativ, picate din cauza nerespectarii Constitutiei.
Reactiile SRI au fost din nou unele destul de virulente, aratand, printr-un comunicat de presa, ca cei care sunt impotriva legii securitatii cibernetice nu au inteles-o asa cum trebuie, intrucat accesul la infrastructurile cibernetice s-ar realiza doar cu un mandat de la judecator. Cu toate acestea, textul legii nu stipula nicaieri aceasta conditie.
Prin liderul sau de la acea data, George Maior, SRI-ul are o serie de reactii foarte dure la adresa celor care au fost impotriva legilor Big Brother, acuzand, din nou, goluri de reglementare si atragand atentia asupra amenintarilor care plananeaza asupra Romaniei fara aceste legi care sa asigure un flux informational mai mult decat suficient pentru ca Serviciile Secrete sa-si poata desfasura in voie activitatea. Iesirile lui George Maior sunt acuzatoare si la adresa CCR, institutie pe care o considera responsabila in cazul aparitiei unei catastrofe. Pentru prima data, Maior recunoaste existenta ofiterilor SRI acoperiti in presa. La randul lui, Augustin Zegrean, presedintele CCR a acuzat presiuni publice din partea SRI si a altor institutii ale statului privind deciziile luate pe marginea legilor Big Brother. Ca urmare a acestor refulari publice George Maior a demisionat de la sefia SRI.Legea „Big Brother 4” – promulgata de Iohannis in octombrieCaderea la Curtea Constitutionala a celor trei legi Big Brother nu a insemnat, insa, sfarsitul epopeii. La aproximativ doua luni de la decretarea ca neconstitutionala a legii securitatii cibernetice, presedintele Klaus Iohannis trimite in Parlament un nou proiect de lege Big Brother. In plina criza a refugiatilor, dupa experienta atentatului de la Charlie Hebdo care si-a facut simtite efectele pe tot continentul si cu amenintarea terorista sufland in ceafa Europei, miza pentru Serviciile Secrete a ramas ridicata.
Anterior, in luna martie, atasatul FBI la Bucuresti, Russel Ashenden, sublinia ca lipa unei legi de retentie a datelor afecteaza capacitatea de colaborare a institutiilor de aplicare a legii din SUA si Romania. El adauga ca este nevoie de un echilibru intre …
