ISIS este un vehicul pentru implementarea strategiilor siite ale Iranului, Siriei si? Irakului, a explicat Mazen Rifai intr-un interviu exclusiv pentru „Romania liberaa”. Fostul corespondent la Bucuresti al agentiei siriene SANA, din 2008 pana in 2012, a trecut intre timp in opozitie, acuzand brutalitatea cu care regimul presedintelui Bashar al-Assad reprima revolta populatiei.
De la inceputul revolutiei poporului sirian, in martie 2011, Bashar al-Assad a sustinut ca regimul se lupta cu teroristi si ca nu este vorba de o revolta, ci de un complot international. La ce teroristi se referea, ca populatia era neinarmata?
Mazen Rifai.: Este o strate?gie veche a regimului Assad. Experienta acestuia cu miscarea islamista a inceput de pe vremea lui Hafez al-Assad, tatal lui Bashar. Regimul a colaborat cu membri ai unor organizatii islamiste pentru a distruge Fratii Musulmani. A creat alti „frati musulmani”, scosi din puscarie, dupa ce au fost capacitati sa se infiltreze in organizatia reala. Ca acestia sa capete credibilitate, ca sunt impotriva lui Assad, au ucis cativa oameni ai regimului, care oricum deranjau clanul.
Apoi acesta a controlat Fratii Musulmani, pana s-a luat decizia sa distruga definitiv organizatia si a urmat masacrul din Hama, din 1982, cand armata a asediat orasul timp de 27 de zile, ucigand intre 20.000 si 40.000 de oameni. Mass media a clasificat „interventia” ca fiind „singura operatiune criminala efectuata de un guvern arab impotriva propriei populatii in istoria moderna a Orientului Mijlociu”.
A urmat revolta populatiei din martie 2011. Regimul Assad a numit-o de la inceput „actiune terorista”. Era tot o strategie ca a lui Hafez?
M.R.: Exact aceeasi strategie. Bashar s-a folosit de aceiasi membri ai organizatiilor teroriste ca sa-l ajute sa scape de opozitia moderata, adevaratul pericol pentru regim. Dar pentru extremisti, era deja declarat razboi de catre mai multe natiuni, conduse de SUA. Populatia, majoritar sunnita, se revoltase impotriva clanului si Bashar se temea de opozitia moderata, care era sprijinita de toate tarile lumii democratice. Planul lui era sa creeze un front jihadist, o opozitie extremista, ca sa? castige terenul moderatilor, apoi sa vina coalitia internationala sa rezolve „terorismul global”.
Cum a format o opozitie extremista intr-un timp atat de scurt?
M.R.: Timpul nu a fost scurt. Siria era pusa de Occident pe Axa Raului inainte de 2005, pentru ca trimitea jihadisti in Irak sa lupte impotriva americanilor. Acest lucru s-a discutat in detaliu la o intrunire secreta, in 2010, intre diplomati americani si sirieni, la care a participat si Ali Mamlouk, seful Directoratului General de Informatii. Intre 2005 si 2010, jihadistii sirieni care se intorceau din Irak erau arestati o perioada. Cei prinsi in Irak, o parte de catre americani, erau returnati Siriei. In urma intelegerii cu americanii, jihadistii au fost bagati la Sednaya.
Puscaria avea trei etaje. La primul etaj era Al-Qaida, la al doilea etaj Fratii Musulmani, la al treilea erau de toate natiile, detinuti politici. Pe cei de la etajul 1, regimul i-a lasat sa se organizeze cum au vrut si a luat notite: doctrine, metode de recrutare, metode de facut bombe artizanale, cine avea stofa de lider. O cazuistica bogata pe care a folosit-o cand a izbucnit revolta populatiei, pe care a catalo?gat-o ca „atac asupra regimului de catre extremistii sunniti”.
Nu avea extremisti afara, asa ca a eliberat imediat din Sednaya primele doua etaje, vreo 300 de oameni, arestand, in schimb, liderii opozitiei moderate. Printre cei 300 erau si viitori lideri de? brigazi Jabhat al-Nusra, oameni ce au format nucleul ISIS, si comandanti ai unor brigazi ce au pornit lupta armata impotriva regimului. Cu unii dintre acestia, regimul a pastrat legatura in permanenta si nu s-au luptat. Interesant, patru dintre liderii importanti ai luptei extremiste anti-regim, care fusesera la Sednaya, au fost eliminati la un moment dat prin actiuni foarte precise. Cine le stia toate miscarile, daca nu regimul? Nu mai era nevoie de ei.
Dar de unde aveau arme? Ca populatia era neinarmata.
M.R.: Regimul a dat arme usoare la extremisti prin mai multe canale, prin retele de traficanti si? lasandu-le drept „prada” prin unitati militare, abandonate numai daca erau asaltate de brigazi extremiste. Asa se face ca brigazile adevarate ale Armatei Siriene Libere (ASL) nu aveau arme bune si nu reuseau sa cucereasca baze militare. Cand tari din afara au inceput sa sprijine brigazile ASL, nu numai regimul a pornit un atac feroce asupra oraselor, dar si gruparile extremiste, controlate de regim, au inceput sa aresteze, sa lichideze lideri ASL si sa confiste armele brigazilor acestora, ocupand orasele eliberate de catre ASL. Exact ceea ce dorea Bashar, sa spuna ca orasele asediate de armata lui sunt ocupate de teroristi.
ISIS este creat tot de regimul Assad?
M.R.: ISIS, in Siria, a avut fosti prizonieri de la Sednaya, eliberati de regim in 2011. Organizatia-mama este in Irak si s-a vehiculat ca a fost creata de generali sunniti ai lui Saddam Hussein. Insa se observa aceeasi strategie, de creare a unor „extremisti sunniti”, pentru a acoperi strategii de factura siita. Nucleul ISIS din Irak a fost format din fosti prizonieri de la Abu Ghraib, unii chiar arestati de americani.
Parte din ei au fost eliberati de autoritati, dar cea mai mare parte, peste 500, au fost „scapati” in urma unui atac asupra inchisorii in iulie 2013. Un an mai tarziu, au intrat in Mosul, unde li s-a lasat la dispozitie si banca si baza militara cu tot ce era in ea, inclusiv Humvee-urile americane. ISIS este un vehicul pentru implementarea strategiilor Iranului, regimului Assad din Siria, Irakului, si ale tuturor tarilor cu interese in zona, interese economice sau politice. Toti s-au folosit de ISIS, nimeni nu a luptat cu adevarat impotriva lui, in schimb a fost sprijinit financiar chiar de companii europene, ca Lafarge, si multe altele vor iesi la iveala.
Cum vedeti interventia Rusiei …





