de Adina Osan – Mediafax Publicat la: 23.12.2015 12:28 Ultima actualizare: 23.12.2015 12:35
Cea mai buna jucatoare a Campionatului Mondial de handbal, Cristina Neagu, a vorbit intr-un interviu exclusiv pentru MEDIAFAX despre ultimii cinci ani ai carierei, in care a suferit doua operatii, dar si despre acuzatiile fostului selectioner Gheorghe Tadici la adresa unor handbaliste din nationala, pe care le considera „jignitoare”. Neagu a urcat foarte sus si a cazut jos de tot in acesti ultimi 5 ani, tanara jucatoare povestind despre incercarile grele prin care a trecut, cu accidentari in lant si desfiintarea echipei Oltchim, la care juca. Neagu povesteste si despre meciurile senzationale ale Romaniei de la Campionatul Mondial, spunand ca daca fetele isi pastreaza acelasi sentiment de familie, de sprijin reciproc pe care le-au avut acum, vor putea face orice impreuna.
La varsta de 27 de ani, Cristina Neagu este in cea mai buna forma a carierei. In urma cu cinci ani era declarata cea mai buna jucatoare a lumii, iar acest titlu ar putea ajunge din nou in palmaresul sau dupa un 2015 de exceptie, in care a cucerit Liga Campionilor, cu Buducnost, si titlul de golgheter al competitiei, iar la Campionatele Mondiale incheiate recent a fost de asemenea golgheter, a fost inclusa in All Star Team si declarata MVP-ul turneului final.
Pentru handbalista tricolora, ultimii cinci ani nu au fost in totalitate fericiti. In iunie 2011, ea s-a operat la umarul drept, fiind nevoita sa lupte cu rabdarea recuperarii timp de un an si sapte luni, iar apoi la nici trei luni de la revenirea pe teren a suferit o ruptura de ligamente incrucisate, fiind din nou operata. Neagu a mai revenit in septembrie 2013, cand deja era transferata la Buducnost.
In acei ani, jucatoarea a ratat competitii majore cu nationala, iar dupa medalia de bronz cucerita in 2010 la Campionatul European a venit, in decembrie 2015, tot un bronz, dar mondial, la Herning, in Danemarca, precum si calificarea la turneul preolimpic, de unde Romania spera sa ajunga la JO, dupa opt de ani absenta.
Intr-un interviu acordat MEDIAFAX, Cristina Neagu vorbeste despre toate acestea, dar si despre cum a fost tratata la lot, dupa meciul pierdut de Romania cu Spania la CM (scor 18-26) si despre afirmatia fostului selectioner Gheorghe Tadici, potrivit careia, in 2014, cand era antrenorul reprezentativei a fost intrebat dupa un meci de „un ospatar” daca le mai da voie (jucatoarelor – n.r.) „si la a treia, si la a patra”, facand referire la consumul de alcool.
– Felicitari, Cristina! O medalie mondiala si premii speciale pentru tine. Cum te simti dupa aceste realizari?
– Multumesc! Anul 2015 este cel mai bun din cariera mea, mi-am dorit enorm sa castig Liga Campionilor, am reusit cu Buducnost. Am avut incredere si ma simt excelent, cred ca se vede si dupa cum joc. Cei din Muntenegru m-au ajutat mult, nu doar la capitolul fizic, ci si psihic, mental, si am incercat sa aduc si la echipa nationala spiritul de lupta al fostilor iugoslavi, binecunoscut in lume. Au venit apoi Mondialele din Danemarca, unde ne prezentam dupa ce la ultimele doua editii nici nu intrasem in primele opt, ce era sa mai vorbim de medalie? Si nu spun asta pentru ca nu ne-o doream, ne-o doream enorm, dar nu era in regula sa vorbim inainte de medalii, cand ultima mondiala a fost acum 10 ani si ultima europeana acum cinci. Asa ca, toate fetele am plecat cu un singur gand: sa obtinem calificarea la Jocurile Olimpice. Sigur, cine si-ar fi dorit sa pierdem trei meciuri la rand in grupa? Dar atat timp cat stiam ca meciul cel mai important pentru noi va fi in optimi ne-am concentrat maxim pe acel meci.
– Prima infrangere din grupa, cu Spania, a fost cel mai dur ca esec. Cum ati primit criticile?
– Am primit mesaje urate din tara, unii ne-au injurat, si ma intreb ce cunosc ei despre sport sau cum isi iubesc tara? Si eu ma uit la alte sporturi, fotbal de exemplu, am momente in care sunt frustrata pentru o infrangere, dar nu ma apuc sa injur jucatorii nationalei. Ei vor merge la Euro, daca pierd primul meci si ne apucam sa-i injuram, cum sa joace a doua zi cu gandul ca ai lor, de la care asteapta incurajari, ii injura? Sunt sportiv si stiu ce inseamna munca pentru si la o mare competitie. Nu e normal sa astepti prima infrangere si apoi sa dai in oameni. Sau sa vii la TV si sa faci la fel, mai ales cand esti din lumea handbalului, iar unii au lucrat pana nu demult cu noi. Ma refer aici inclusiv la declaratia fostului antrenor al nationalei (Gheorghe Tadici – n.r.).
– La ce anume facea referire fostul selectioner in acea declaratie?
– Am vorbit cu fetele din echipa sa ne dam seama la ce se refera si ne-am dat seama ca e vorba despre Baia Mare, in 2014, la banchetul de dupa meciul retur cu Belarus, in urma caruia ne-am calificat la Europenele de anul trecut. Obtinusem victorii si in tur, si in retur, era toata lumea fericita. Absolut toata lumea intra in vacanta de vara, era final de sezon, eram la banchetul de dupa meci, dupa care toata lumea pleca acasa, se incheiase cantonamentul si actiunea nationalei. Daca nici la un astfel de banchet, de final de sezon, organizat de ai nostri, nu poti sarbatori o calificare si intrarea in vacanta, atunci cand? Era o petrecere, nu aveam antrenament sau meci a doua zi, totul se petrecea intre noi, nu eram in Piata Universitatii. Nu mi se pare corect ce a spus la TV fostul antrenor, acum cand nu mai lucreaza cu noi. De ce nu a spus atunci? Si nu se face asa ceva, chiar daca e dupa un an si jumatate. Astepti la colt prima infrangere cu noul antrenor si faci asa ceva. A fost urat, a lucrat cu noi si noi cu el, pana la urma am impartit totul. Fix asa ar fi aratat nationala pe viitor, cum ne-a creat impresia, daca nu ajungeam acum pe podium. Si daca nu luam medalie acum, eu tot as fi iesit sa-mi spun parerea despre cum s-a purtat, pentru ca in timpul Mondialelor am evitat asta. Stiu cu cine lucrez, ce fete avem in echipa, dar poate e timpul sa vorbim, am fost prea mult tacute. Sper ca si fetele sa se apere de acum, pentru ca nu avem de ce sa nu fim mandre, nu am gresit cu nimic. A face o petrecere la un final de sezon e normal. Si, sa ma ierte Dumnezeu, nu mai avem 15 ani, suntem femei in toata firea. Daca vrem sa petrecem, o facem, fiecare isi asuma ce facem, nu suntem copii. Eu nu am auzit si nu cunosc in toata cariera sa fi fost astfel de probleme la echipa nationala. Nu sunt de acord si nu permit sa fim astfel tratate. Ce legatura avea meciul cu Spania de acum cu ce a fost in urma cu un an si jumatate la Baia Mare?
– V-au afectat declaratiile fostului antrenor?
– Sa nu creada lumea ca ne-am mobilizat dupa criticile lui (ale lui Tadici – n.r.). Am facut-o pentru noi, pentru ca voiam performanta. Nu am citit presa la Mondiale, dar am aflat si am considerat cu toate ca este jignitor. Starea in care am fost toate atunci asa s-ar numi intr-un cuvant: jignire. Ne-am asezat toate si am vorbit, stim bine ce se scrie despre noi cand jucam slab, dar eu nu suport cand cineva vorbeste rau de noi si de nationala, cand stiu cat muncim. Iar pe domnul Tadici, care a afirmat ca dau in antrenorii romani, l-as intreba ce comentarii poate avea un om despre educatia altcuiva, cand el vorbea cu o nationala feminina cu „ba, fetelor”, ca doar a vazut toata lumea atatia ani. Am respectat toti antrenorii romani cu care am lucrat, am invatat de la fiecare, si pentru teren, si pentru viata, iar pentru asta merita respect si, tocmai pentru ca stiu ca i-am respectat, nu permit nimanui sa vorbeasca de educatia si caracterul meu in handbal. Aici e vorba si de parintii mei, de familia mea, de acolo vin, ei m-au educat. Am niste parinti minunati, ei cum s-au simtit oare cand au auzit acele cuvinte? Este adevarat, am o personalitate puternica si mi-a placut tot timpul sa invat, iar asta poate nu a fost pe placul tuturor. Iar declaratiile mele de acum nu le consider ca o infruntare cu fostul antrenor, ci pur si simplu am dorit sa cunoasca toata lumea si parerea mea, e normal sa spun ce s-a intamplat.
– Au urmat meciurile cu Rusia si Norvegia in grupa D, tot pierdute. Cum ati reusit sa va mobilizati dupa trei infrangeri la rand inaintea optimilor?
– Ne era gandul la optimi, incercam sa corectam fiecare greseala anterioara. La Mondialele din 2013 ne-am intalnit in optimi chiar cu Polonia, pe care am invins-o acum in finala mica, eram mari favorite atunci, dar ne-au eliminat si am venit acasa dupa sase meciuri. Acum, pe langa numele adversarei – campioana mondiala en-titre, Brazilia, ne-am pus toata concentrarea si speranta de calificare la Jocurile Olimpice pe acest meci din optimi. Cine ar fi dorit sa piarda trei meciuri anterior? Am suferit toate mult dupa primul cu Spania, dar chiar daca am pierdut apoi si cu Rusia si cu Norvegia, am pierdut luptand si vedeam cum jocul nostru creste. A venit Brazilia la rand, Paula Ungureanu a vrut Brazilia si a si facut un meci exceptional atunci, iar inainte am vorbit cu staful si apoi doar intre noi. Ce merge, ce nu merge, cum sa corectam, ne-am ascultat una pe alta cu tot ce aveam pe suflet si am spus la final cam asa: cu Brazilia e meciul meciurilor sau cel care ne va trimite acasa. Atunci s-a nascut strigatul „Pentru cine jucam? Pentru noi!” Sincer, in acel meci cu Brazilia chiar am jucat pentru noi, a fost descatusarea noastra, renasterea noastra. Sigur ca apoi, atunci cand strigam, gandul nostru era si la familii, la fanii din sala, la cei de acasa care ne incurajau tot timpul si, tot sincer, nu era si pentru cei care ne-au numit rusinea Romaniei. Asta a insemnat „pentru noi”. Ne-a dat extrem de multa motivatie si eram o alta echipa a Romaniei, am obtinut o victorie mare, …