Dumitru Lucian Stan, pensionar, a terminat ingineria. Anturajul, insa, si epoca, l-au atras spre cariera de militian. De circulatie. Se intampla spre sfarsitul regimului Dej. Pentru ca de la rusi nu prea era ce, tainele meseriei si le-a insusit printr-o generoasa bursa in Elvetia capitalista. Epoca Ceausescu i-a adus si consacrarea, avansarea in functie si grad: a organizat vizitele de lucru si escapadele vanatoresti ale lui Nicolae Ceausescu, defilarile de 1 Mai si 23 August din Bucuresti si s-a intalnit, nu o data, si cu dictatorul.
Fostul angajat al Ministerului de Interne vorbeste despre avantajele si tacticile de supravietuire in comunism ale unui om din sistem, despre alchimia pilelor, relatiilor si aranjamentelor in cei mai grei ani ai penuriei alimentare, despre comertul cu coniac si combinezoane in numeroasele sale calatorii prin tarile fostului lagarul socialist si despre peripetiile unui drum in Basarabia sovietica, urmarit de volga tovarasilor de la Moscova. Toate acestea, intr-un interviu realizat de Monica Ruxandra Lupsa si publicat, in 2013, in volumul Bisnitari, descurcareti, supravietuitori, aparut la editura Curtea Veche (editori: Zoltán Rostás, Antonio Momoc).
*
Dumitru Lucian Stan: Am sa incep cu o problema care o am in amintiri de mult si o tin minte toata viata, e copilaria care oricine stie ca e ceva deosebit. M-am nascut in satul Bogata, din judetul Brasov, un sat de circa 100, 120 de case, asezat pe malul Oltului, in tara Oltului care e situata intre tara Barsei si tara Fagarasului. La marginea unor paduri fooarte, foarte mari, padurile muntilor Persani, cam de circa douazeci de kilometri latime si 200-250 de kilometri lungime, adica din muntii Fagaras pana aproape de Odorhei. Satul e taiat in doua de un raulet, Valea Bogatii, care pe timp de vara, pe timp secetos, e mic de tot, un paraias. Insa cand ploua abundent, devinea?? naprasnica?? inundand in dreapta si in stanga si prin sat si intrand pe ulitele satului, insa neafectand casele care, asa cum se stie, in Ardeal sunt construite din piatra, nu din paianta si nu sunt probleme acum si nici atunci. Acest mic raulet se varsa in Olt cam la 200-300 de metri de sat. Asta ca sa dau ambianta si sa fac geografia locului unde m-am nascut.
Inca din copilarie, alaturi de fratele meu si varul meu cu care am crescut, fiind mai mici ca mine, eu fiind cel mai mare, pasiune deosebita era cutreierarea codrilor, a fanetelor, a luncilor de pe malul vailor si a Oltului si in deosebi pescuitul pe Valea Bogatii. Dar nu pescuit cu unditele sau alte scule, ci cu mana, desculti pe sub pietre, unde prindeam pesti mai mari sau mai mici, chiar si pastravi, cleni. Mai tarziu, cand am mai crescut, pescuiam in Olt: crapi, somni, deci o pasiune care mi-a ramas si in momentul de fata, la fel ca si vanatoarea.
Multe intamplari si peripetii am avut in copilarie si cred ca sunt unele deosebit de interesante si am sa incep sa amintesc de cele mai semnificative si mai hazlii ca sa spun asa. Prima care mi-o amintesc este intamplarea cu urzicile. Adica, una din pasiunile noastre din copilarie, a copiilor din sat, mai ales a baietilor era cautarea cuiburilor pasarilor sa vedem cate oua, cat au crescut puii, cand zboara puii cand le aduce de mancare, zile intregi, ore intregi stateam si ne uitam la cuib sa vina pasari.
Monica Ruxandra Lupsa: Ce pasari?
Vrabii, cinteze, sturzi, capintortora, o pasare de pe mal, asa-i zice la noi, capintortora, o pasare splendida albastra care zboara deasupra apei foarte frumos, si era o pasare cu totul deosebita. Asta eraa?? avea o prestanta cel care gasea cuibul de capintortora si stia unde ea?? cu toate ca pasarea isi construia cuibul in locuri cu totul si cu totul deosebite si foarte greu accesibile, cum ar fi salcii gaunoase, cu gaura inauntru, maracinisuri extraordinar de mari si asa mai departe.
Asa cum am spus, am descoperit un cuib de aceasta pasare-capintortora intr-o salcie asezata in cimitirul de vite al satului, o suprafata de circa 50 de metri in diametru pe malul Oltului, unde oamenii din sat isi ingropau vitele si pasarile, animalele care mureau. Deci, era un cimitir separat. Cimitirul acesta era napadit, asa, ca o padure, ca o jungla de urzici, intre un metru un metru si jumatate-n lungime, si salcia respectiva era chiar in mijlocul acestor urzici. Si atunci, cum sa facem noi, care umblam mai toata vara aproape dezbracati, in chiloti sau chiar si fara chiloti pe malul Oltului. Am apucat si am facut rost de niste bete, am taiat niste bete asa serioasea??
Asta pe la cati ani?
Eu aveam cred ca 5-6 ani si frate-miu si vara-miu, normal, erau mai mici: frate-miu mai mic cu doi ani, vara-miu cu patru ani, deci iti dai seama ca de abia umbla dupa noi. Si ne-am apucat si bineinteles nu numai eu si frate-miu, ci si ceilalti baieti din sat cu care am copilarit, cu care am crescut, si care unii dintre ei au inceput sa moara la ora actuala, si au imbatranit foarte tare si am apucat si-am batut cu betele urzicile si am facut o poteca pana la salcie. Si cine a descoperit cuibul, eu l-am descoperit, trebuia sa ma duc sa ma urc in salcie si sa vad ce oua are, daca are pui, sa dau raportul la toata lumea. Si dupa ce am facut poteca respectiva, ne-am strecurat printre urzici, si daca nu ma insel, frate-miu sau alt baiat, nu mai tin minte, dar numai doi insi, pana la salcie si m-am suit in salcie si am gasit cuibul. Am bagat mana in scorbura si am gasit patru oua, tin minte si acum, parca. Patru oua, da. Si in timp ce ma straduiam sa scot ouale, sa le vedem cum arata, ouale de capintortora, ca nu mai vazusem, salcia gaunoasa s-a rupt (rade) si am cazut in mijlocul urzicilor, asa dezbracat, in chiloti. Si m-am si lovit si cred ca urland de durere, am rupt-o la fuga pe poteca, am rupt-o la fuga prin mijlocul urzicilor si nu m-am oprit pana acasa.
Cand am ajuns acasa, bunicul meu, caruia ii ziceam si o sa-i zic de acum inainte mosu”, bunica, care ii voi zice mama Safta, ca asa ii ziceam, cand m-a vazut: „ce-ai facut mai hudalaule? ” (rade)? „Aaaaaa, am cazut in urzici pe malul Oltului” „Bravo!” Deja incepusera sa-mi iasa, bube, adica basici peste tot si pe fata, fiindca urzicile fiind de un metru, un metru jumate na, am trecut prin ele. Bunicu a luat un ciubar, ciubarul este un fel de cazan de lemn, mare asa, l-a umplut cu apa din vale, va dati seama ca a carat apa de la vale ca era mai calda, apa de fantana era foarte rece si n-avea timp sa incalzeasca apa ca eu urlam ca din gura de sarpe si m-a bagat in butoiul cu apa, tot! (rade) Si asa mi-am petrecut o noapte intreagaa??
In butoi?
In butoiul cu apa, din cand in cand scoteam capul si ma bagam la fund iaraa?? si toata lumea era adunata in jurul butoiului, radeau de se prapadeau si eu cand radeam, cand plangeam (rade). Asta a fost intamplarea cu urzicile si cu cuiburile de pasari de care imi amintesc.
Ajunsesem la 16-17 ani, eram elev la Brasov in clasa a sasea sau a saptea la liceul Saguna si asa cum am spus imi petreceam toate vacantele la bunici in Bogata, nici nu asteptam sa se termine ora, nu ma mai duceam pe acasa, de la ora fugeam direct la gara si direct in Bogata. Imi amintesc o intamplare hazlie, dar pentru mine a fost cu mari dureri de cap si spaimea??
Toamna, spre toamna mergeam la vanatoare de mistreti. La panda, in padurile pe care le-am amintit, deci asteptam mistretii care se intorceau din camp, din lanurile de porumb si cartofi si se retrageau in padure dimineata. Plecaseram cam pe la ora 01:30- 02:00 din sat, ca aveam de mers cam doua ore bune pana la locurile de panda din padure, niste treceri pe care le cunosteau batranii nemaipomenit de bine, batranii fiind unchi-miu si taica-miu, si m-au asezat pe mine, fiind novice in alde vanatorii, si daca nu ma insel, era prima data cand m-am dus la vanat cu arma proprie, adica eu sa trag in mistret. Da, da, era prima data.
Si m-au asezat langa un fag gros, la intretaierea a doua paraie, care nici unul nici altul nu aveau apa, erau numai niste paraie seci, probabil atunci cand ploua se umpleau de apa si pe unde probabil trebuiau sa se retraga mistretii. Ori pe la mine, ori pe la taica-miu, ori pe la unchi-miu, multe trecatori. Si era noapte, nu se vedea absolut nimica in padure. Nu-ti vedeai degetele, asa intuneric era in padure. Daca vroiai sa vezi ceva, te uitai in sus printre frunzele stejarilor, printre coroanele stejarilor si fagilor, daca aveai norocul sa vezi o bucatica de cer, mai vedeai stelele si iti mai vedeai mana. Daa?? si stand acolo linistit, la un moment dat aud asa ceva care facea „huhuhuhuhuuuu” va inchipuiti ca mi s-a ridicat parul in cap cu pusca in mana! (rade) Nu stiam ce este. Au mai trecut cateva minute si iar „huuhuuuhuuu”. Eh, atuncea am bagat-o pe maneca rau de tot. Am crezut ca e vreo stafie, asa un sunet dea?? Era o pasare ce se numeste huhurez si care e din neamul bufnitelor, care insa numai ca si bufnita numai in padure stau si pe care eu nu-l auzisem inca niciodata. Si care are un cantec asa, ca un ras batjocoritor, strident, asa ca de cimitir.
Va dati seama ca la cimitir m-am gandit intai, la o stafie. P-orma, taica-miu si unchi-miu ziceau ca daca aveai si norocul sa mai vina atunci si mistretii zic, eu precis faceam pe mine de frica. Dar nu s-a terminat calvarul ca, la un moment dat am auzit pe fagul langa care stateam, niste zgarieturi. Mamaaa, o fi vreun hot, se da jos din fag acuma cand se face ziua. Acestei presiuni n-am mai rezistat (rade) si am tras un foc de arma. Am uitat sa va spun ca aveam o pusca Mancher, era imediat dupa razboi si se gaseau pusti peste tot, era o pusca de razboi cu un glont de 12-13 mm, asa de mare, foarte puternica, cu care insa eram invatat sa trag ca doar mi-o aranjase unchi-miu, ii taiase o parte, o facuse carabina. Dar avea un recul formidabil ca de vreo trei ori m-a dat jos. Si facea un zgomot extraordinar. Asa au rasunat padurile, de am auzit ecoul impuscaturii pe vreo patru, cinci dealuri. Va inchipuiti ca s-a terminat vanatoarea, s-a terminat tot dupa focul ala de arma, s-au dus dracului si mistretii si tot ce era in zona.
Si apare taica-miu: „Ce-i, in ce-ai tras, ce-ai lovit, ai dat ceva jos?” Ioa?? taceam din gura ca nu stiam cum ma cheama. Si pana la urma m-au linistit si mi-au povestit. Nu va spun ca am plecat spre casa ca s-a terminat vanatoarea, nu se mai putea. Pe tot drumul mi-a povestit si isi ziceau ei: „Uite, asta a fost greseala noastra, ca nu ti-am spus de huhurez”. De unde sa stiu eu ca asta era o pasare nevinovata, de marimea unui porumbel (rade). […]
Am terminat facultatea de Automobile si Tractoare a Institutului Politehnic din Brasov. Cinci ani de facultate, asa cum era pe vremurile noastre, si am fost repartizat la Bucuresti, la atelierele de reparatii auto ale Ministerului de Interne, langa Apaca, in spate la Apaca, unde am lucrat ca inginer auto; intai stagiar si pe urma am avansat ca sef de sectie, pana in 1962.
In 1962, un prieten si coleg de la o alta sectie imi zice sa mergem, sa ne mutam la militie. Neam de neamu” meu nu facuse armata (rade), nu fusese in armata angajat, si am intrebat despre ce e vorba. „E vorba despre o chestiune deosebita, circulatia de la militie vrea sa se dezvolte si are nevoie de oameni tineri si pregatiti.” „Aoleu, zic, da la mine in Bogata nimeni n-a stiut circulatie si n-aveam de unde dracu sa stim”. „Lasa ca o sa inveti, hai sa mergem sa vorbim cu sefu” de acolo.” Mi-am luat inima-n dinti, ne-am dus impreuna acolo, si am vorbit cua?? era un colonel foarte, foarte simpatic, care mai tarziu a fost mentorul meu, colonelul Vlasceanu, care ne-a convins sa ne angajam la militie. Si asa, in 1962, spre toamna, am intrat in militie cu gradul direct de locotenent major, avand in vedere ca eram cu facultateaa??
Terminataa??
Terminataa?? Si imi pare rau daca spun, nu se prea auzise de oameni cu facultate in militia noastra de pe vremea aia. Si mai ales oameni care au facut facultatea in mod normal.
Si era un grad mare locotenent major?
Locotenent major da, pentru ca primul grad de ofiter era sublocotenent, al doilea era locotenent si de abia al treilea era locotenent major. Mai urma p-orma capitan si apoi gradele superioare. Si m-am angajat la circulatie. Vreau sa va spun ca, de la inceput, sa nu mint, am vrut sa plec de vreo 20 de ori. Sa-mi dau demisia, mi-am si scris-o, ca nu ma acomodam deloc cu locul, nici cu colegii, nici cu sistemul, nici cu nimica, erama?? crescut in padurile Bogatii si mai putin invatat.
Si ce trebuia sa faceti?
Paai, era sa fiu militar, trebuia sa zic „sa traiti” sa stau in pozitie de drepti, sa fiu la timp la serviciu, sa plec cand imi da ordin, sa vin cand ma cheama, asta este militia, ca si politia de astazi de altfel. Si n-am reusit sa plec, ca de fiecare data Vlasceanu ma chema si imi zicea: „Ba baiatule, nu fii prost ma, de ce sa pleci tu de aicea, cand noi ne bucuram si vedem ca avansezi, ca iti place, caa??” Mie chiar ca nu-mi placea, dar ce sa fac, ma aratam si io ca imi mai place, nu puteam saa?? „De ce sa lasi sa vina in locul tau unul mai prost sa ia banii astia”, ca luam bani frumosi la vremea aiaa??
Cam cat?
Paai, cand am terminat facultatea, am luat ca inginer stagiar cam 800 de lei salariul pe luna si cand am terminat la ateliere, primeam cam 2000, pana in 2500 ca sef de sectie. Si la militie luam deja cam 3500-4000. Aaaa, unde am pus si haine, am uitat sa-ti spun, cizme, pantofi, ghete, ciorapi, izmene, camasi, maiouri, manta, costume de gala, costume obisnuite, ordinul 50 care era ala cu alimente, cu nu stiu ce. Ohooa?? erau niste avantaje mari!
Si intr-adevar, de fiecare data, mi-am dat seama si m-a convins sa-mi retrag cererea de demisie. Si-asa de bine mi-am retras-o ca am iesit la pensie de la circulatie, dupa 38 de ani de serviciu! Si intre alte probleme obisnuite, vreau sa amintesc ca, de abia incepuse sa se dezvolte circulatia, sa incerce ca oamenii de la circulatie sa invete din documentare, din cartia?? Care si alea nu prea erau, de ce sa spun minciuni, ca toate erau numai rusesti, toate erau numai de la rusi, si rusii din circulatie erau cei mai slabi, mai slabi ca noi chiar, dar ma roga?? Nu m-am lasat si m-am zbatut si am cerut sa ni se puna la dispozitie documentare, cu atat mai mult cu cat in perioada respectiva, tara noastra aderase la Consiliul Europei pentru circulatie, era un comitet special al circulatiei pe Europa, cu sediul la Geneva. Ca sa nu-ti mai spun ca l-am si vazut personal, am stat mult pe acolo, asa, sa ne aduca documente, sa ne aboneze la reviste straine, ca nu se putea pune problema de reviste in afara de reviste rusesti, nici nu se putea pune problema de revistea??
Asta era pe vremea lui Ceausescu?
Pe vremea lui Ceausescu… daca era 1962, 62, 65, 66… Asa, si chiar daca nu era pe vremea lui Ceausescu, era chiar inaintea lui, pe vremea lui Gheorghiu Deja??
Da, da, daa??
Dar era cama?? cam acelasi regim. Regim vreau sa spun, acelasi sistem de lucru. Am avut multe probleme cu colegii, pentru ca nu erau asa de bine pregatiti, eram la inceput singurul inginer care se descoperise, nu in circulatie, ci in militie, si am uitat sa precizez ca am fost angajat la Inspectoratul General al Militiei, pe Stefan cel Mare acolo, la Directia Circulatie. Dar pe vremea cand m-am angajat eu era un Serviciu Inspectia Auto Circulatie, care a devenit Directia Circulatie. Si colegii mei, imi pare rau, oameni muncitori, dar nici unul dintre ei pe vremea respectiva nu aveau nici liceul, nu vreau sa amintesc ca, impreuna si cu un alt coleg care a venit mai tarziu, tot inginer venit de la armata, ne-am straduit si i-am ajutat sa isi ia bacalaureatul, ca altfel ii dadea afara. Dar nu asta e important, important este ca am ramas la circulatie.
In perioada de care vreau sa amintesc, Directia Circulatie se dezvoltase bine, eram sef de serviciu, seful Serviciului Sistematizare si Organizare a Circulatiei – Drumuri si Strazi, cu corespondenta in fiecare judet. In fiecare judet aveam unu-doi ofiteri care raspundeau de aceasta linie de munca, si fusesem in Elvetia, unde statusem niste luni la specializare, nu stiu, nici astazi nu-mi vine sa cred cum am putut pe vremea lui Ceausescu sa ajungem sa invatam de la Politia de Circulatie elvetiana, si s-a cunoscut ca de acolo am invatat tot ce stiu, insa, din pacate, incepusera niste timpuri de dictatura, nu pot sa-i zic dictatura, dar niste reguli, cu totul deosebite, niste mofturi facute de familia conducatoarea??
Ceausescu?
Ceausescu bineinteles si indeosebia?? marea savanta, fosta laboranta si dupa doi ani, academician. Incepusera deja aceste frecusuri, si bineinteles ca si eu eram direct in mijlocul lor, raspunzand de o linie de munca destul de delicata a drumurilor si a strazilor, si a organizarii circulatiei.
Vreau sa amintesc numai oa?? faza de genul asta. Se mutasera in Primaverii, era toata zona, Ceausescu si Ceauseasca, la vila aia in Primaverii, toata zona aia era super pazita si inconjurata de toate armatele posibile si imposibile, si la un moment ma cheama generalul Vlasceanu, ca ajunsese general, si-mi zice: „Uite, ce dracu” facem caa??” Si va spun autentica chestiunea, asaa?? „Ce dracu” facem ca, uite, tovarasii, in ghilimele, s-au plans nemaipomenit si cei de le Securitate ne-au dat telefoane, ca nu pot sa se odihneasca noaptea ca se aude pe lacuri, se aud zgomote, fluieraturi, suieraturi dea?? lovituri dea?? ce facem?”
Am stat, m-am gandit, m-am dus si m-am consultat cu alti prieteni, ca aveam prieteni foarte buni, la Directia de Drumuri, la Institutul de Constructii, la Facultatea de Drumuri, am discutat cu ei, uite, si mi-au zis simplu: facem rost de un sonometru, un aparat care masurat sunetele, si te duci matale frumusel si te postezi in fata vilei lui tovarsu” si stai noaptea acolo si inregistrezi zgomotele.
Bineinteles ca s-a aprobat imediat si impreuna cu un coleg foarte bun care, Dumnezeu sa-l odihneasca ca a murit, colonelul Viasu, corespondentul meu de la Capitala, de la Strazi, Drumuri, m-am dus si m-am postat in mijlocul aleii respective, in fata casei, am instalat sonometrul pe un trepied. Bineinteles, nu va spun ca eram inconjurati de securistii de la Paza si Protectie, care, fara sa va spun minciuni, pe unii chiar ii cunosteam dupa atatea, atatia ani de intamplari, ca fusesem si cu Ceausescu la vanatoare, multe intalniria??
Cum asa?
Pai mergeam inaintea lui cu trei zile, cinci zile, am fost si de exemplu, cand a fost o intalnire, imi cer scuze ca trec de la una la alta, a fost intalnirea dintre Ceausescu si Tito la Turnu Severin si m-am dus cu o luna inainte in Turnu Severin si am marcat drumurile, am aranjat indicatoarele, am organizat circulatia, am facut devierile necesare si cand a venit Ceausescu, cu cateva zile inainte de a veni cu toata suita si trupa, eu m-am retras, bineinteles. Si am mai fost si in alte partia?? Dupa ce termin cu sonometrul asta, o sa va povestesc o chestiune cu totul si cu totul deosebita.
Si, revin: am stabilit ca nu era mare minune. Se auzeau intr-adevar cam vreo, cam asa, vara, din juma” in juma” de ora doua-trei fluieraturi si cam din ora in ora, un huruit, asa pe apa nemaipomenit, care am stabilit, ca cine crezi ca era? Era tramvaiul 5 care trecea podul Floreasca. Noaptea circula mai rar, de aia era din ora in ora. Si ce sa-ti mai spun ca e si de coma, ca asa am scapat de tramvaiul de pe Floreasca. Am scos tramvaiul de pe Floreasca si am dat, gresesc, s-a dat, s-a scos tramvaiul, s-a dat dispozitie la trenuri, care vara erau foarte multe, ca e linia Constanta la Gara Baneasa, si cand ajungeau la semnalul de distanta, trenurile fluierau. Si sa nu mai fluiere nici aia. Si i-am lasat pe tovarasi intr-o liniste nemaipomenita.
Revin acuma sa-ti spun, treaba pe care am amintit-o: sunt trimis la zona Moinesti, Comanesti, in zona Bacaului acolo, pentru ca tovarasul face o vizita. Era o vizita de primavara, o vizita cred ca prin martie. La zonele petroliere si la o gospodarie agricola colectiva care, intre noi fie vorba, nu numai ca scartaia, chiar ii cazuse si roatele, ca ce-am vazut acolo am ramas cu gura cascata.
Tovarasul trebuia sa viziteze un grajd de vite, de vaci, ca ziceau ca vacile dau mult lapte si aoleua?? si cand am intrat eu in grajdul respectiv, asa erau de slabe vacile de erau agatate de grinda, de sus de la grinda grajdului, cu niste chingi ca sa nu cada, sa le tina in picioare. Si le-a zis aia de acolo: „Ba, pai asta vreti sa le aratati lu” Ceausescu, va nenorociti!”
Si atunci ce crezi ca s-au gandit savantii nostri din zona: sa treaca muntii repede si sa imprumute vreo 20 de vaci din judetul Harghita (rade), care erau rotofele si sa le aduca pentru orele cat viziteaza Ceausescu, sa le aduca in grajdul respectiv, sa le vada tovarasul cat sunt de grozave si ce grozavi sunt ei. Si intr-adevar asa au facut, le-au adus cu vreo patru, asta a fost greseala lor extraordinara, cu vreo patru-cinci zile inainte le-au adus sia??
Au slabit intre timpa??
Ce sa slabeasca, sa-ti spun ca nici nu-ti vine sa crezi. Dupa doua zile, doctorul veterinar sa moara pe acolo, pe langa vaci. Vacile nu mai beau apa si nu mai mananca. S-au straduit, ce s-a intamplat, au fost deochiate (rade), dar toti eram innebuniti. Zic asa, intre ghilimele innebuniti, ca io n-aveam nicio treaba cu ei. Si ca sa aflam pana la urma realitatea: vacile erau din judetul Harghita si erau invatate sa bea apa minerala si astia n-aveau tone de apa minerala si a trebuit repede sa le urce la masini si sa le care inapoi la Harghita ca mureau vacile la Moinesti si i-a taiat de pe lista lu” tovarasu” vizita la grajdul respectiv, care era gol. (rade) Ce parere ai?
Daa??
Cred ca e bine sa scot in reliefa?? Uite, mi se, mi se aglomereaza amintirile si mai placute si mai neplacute, vreau sa amintesc una mai putin placuta. Asa cum se stie, marile noastre sarbatori erau 1 mai si 23 august, nu exista Craciun, Pasti sau asa ceva, nu se descoperisera, sau chiar daca le descoperisera si le tineau taranii nostri si oamenii din patura de mai jos, nu tovarasiia??
Mi-aduc aminte ca de un 1 mai, eram in control in zona pietei Charles de Gaulle, se facea defilarea. Defilarea nu era la Arcul de Triumf, ci la Charles de Gaulle, acolo la bulevardul Aviatorilor. Nu eram prin fata, ca in fata erau ofiterii si subofiterii de circulatie de la Capitala, eu fiind de la Directie, eram mai de supervizor, mai deasupra. Si eram in zona magazinului de pe Dorobanti, la iesirea Dorobantilor la Piata Charles de Gaulle, pe stanga, dupa Televiziune, unde sunt niste magazine. Si la magazinele respective, din greseala – ca pe urma responsabilul magazinului si nu mai stiu cine din conducere au fost dati afara, schimbati rapid de tot – adusesera portocale si banane. Si mamicile si taticii care fusesera la defilare, ca defilarea era pe terminate, facusera o coadaa??
Lungaa??
Erau sute de persoane la coada la portocale si banane. Si din nenorocirea lor a fost ca pe acolo s-a repliat tovarasa cu masina, tovarasa Ceausescu, si cand a ajuns si a vazut coada aia uriasa a oprit masina, s-a dat jos si a intrebat: „Ce se-ntampla aicia, ce, ce-i manifestatia asta?” Si nu stiu cine, i-a spus cineva, ca se dau portocale si bananea?? Si s-a uitat asa si a zis: „Din clipa asta, nu mai se da nimica si nu mai le dati portocale si banane ca astia sunt obisnuiti cu mere si cu pere, cu prune, nu cu banane si portocale. Ce-i aici, nu se mai vand banane si portocale aici!” Si va inchipuiti ca, nu mi-a cazut nici mie extraordinar dea??
Si nu s-au mai dat banane?
Nu, s-a inchis magazinul, absolut, nu ti-am spus ca i-a schimbat pe responsabili si pe toti. Asta era una din extraordinarele indicatii pretioase, care le dadeau tovarasii nostri. Ca sa nu-ti mai spun, mi-aduc asa, pe rand, aminte, ca pe vremea respectiva aveam un ministru de interne Bobu. Da, Bobu, asa-l chema, absolut, Bobu. Si, Bobu-i venea si bine ca era un bob, un bob cam mare ca era umflat si grasa?? (rade) Degeaba razi, ca asa era. Si mi-aduc aminte ca venea la control, la control la noi la Directie si prima oara am luat plasa, a doua oara n-am mai luat plasa.
Venea si, cu un bat sau cu mana, deci nu controla altceva decat punea mana sau batul pe fisete, pe fisetele noastre in care tineam hartie, si vedea daca sunt hartii sau praf. Ăsta era controlul facut de ministrul nostru. Asaa?? si prima data a gasit intr-adevar si hartii si putin praf si p-orma a doua oara n-a mai gasit. Si vreau sa-ti spun, da” nu stiu cum sa-ti spun, intre noi mergea. Mergea vorba, zice cand, daca stiam ca vine Bobu, punem un rahat sa dea in el cand controleaza, sa-i cada rahatul (rade) de pe fiset. E de ras da” e si de plans sa stii. Este si de plans, daa??
Uite, ma gandesc la o alta chestiune, tot mai trista. Eu, lucrand la circulatie, la directia circulatie aveam extraordinar de multe deplasari in tara. Pot sa spun ca din 365 de zile, cat are un an, eu 265-270 eram plecat. Si va inchipuiti ca familia mea, compusa din sotie si o fetita, care e mare de tot acum si desteapta (rade) ca mama ei, nu prea se descurcau totdeauna extraordinar ca, incepusera deja lipsurile foarte mari. Nu mai gaseam carne, nu mai gaseam zarzavaturi, nu mai gaseam ulei, nu mai gaseam paine, painea era problema si painea, ca sa nu mai spun de oua, nici nu vreau sa-mi amintesc. Cat a fost fetita mea mica, cum m-am chinuit ca sa gasesc cutiile alea de lapte praf, daca-mi amintesc bine, Milupaa?? asa, cu niste pile extraordinare pe la pe la Spitalul de Urgenta, pe la Centrul de Sange de pe Doctor Felix, pe la Spitalul Militar. Ma descurcam pana la urma, cu bunul meu prieten si coleg, Dumnezeu sa-l odihneasca, ca a murit, fostul sef de circulatie, din judetul Harghitaa?? unde era singura fabrica, la vremea respectiva de lapte praf, Rarau, parca daca mi-amintesc si, care, Campeanu Soni, ca era ungur, el era seful circulatiei, imi facea rost de la fabrica, bineinteles ca pe bani, nu pe gratis, imi facea rost de 5, 6, 10 cutii de lapte praf, pe care mi le trimitea sau ma duceam, treceam eu cand veneam din tara pe la el si le luam si aduceam lapte praf la fetita mea.
Asta in fiecare luna?
Pai, cat imi trebuia. Bineinteles, cand n-aveam, ii dadeam telefon si-i spuneam „Soni, n-am lapte, e clar?” „E clare, e clare!” (imita accentul maghiar). Deci cam asa ne descurcam, destul de greu, cu multe relatii si cu multe aranjamente, la inceput mai greu, pentru ca ardelenii sunt mai inceti asa, maia?? mai, hai sa zic mai cinstiti, n-am facut nicio ilegalitate prea mare, decat numai de genu” asta, mai tarziu m-am invatat si eu cum sa pun problema, asa, si le-am pus binea??
Si..?
Ha, de exemplu, intr-o primavara, da, intr-o primavara, o criza de carne in Bucuresti, daca n-aveam relatii pe la macelarii… Si ma duc intr-o misiune la Timisoara si vorbesc cu cei de pe acolo, zic: „Mai, oamenii lui Dumnezeu, cum cumpar si eu de la voi niste carne de porc buna” A, nu, nu, nu era primavara, era la inceputul lui decembrie, exact, ca venea Craciunul, perfect, veneau sarbatorile de Craciun care erau absolut necunoscute, dar la noi mai nimeni nu-l tinea, adica teoretic nu-l tinea nimeni, dar practic il tineau 99% din romani si aia de..
Era interzis?
Nu era interzis ma, dar nu se vedea cu ochi buni. Deci, daca tovarasul, nu Ceausescu, tovarasul secretar de partid X afla ca te-ai dus la bisericaa?? La noi nu se pune problema. Noi la militie nici nu discutam de asta. Sa prinda militianul sa mearga la biserica, nu se poate. Sau militianul sa faca Craciun, sa aiba brad.
Nici brad nu?
Nici brad nu, si io mai faceam rost de brad de la Poiana Brasov, aveam niste cunostinte foarte bune si prieteni, care-mi mai dadeau cate un bradisor, il mai bagam, in portbagajul masinii, ca nu se prea vedea si il duceam acasa la fetita mea, ca ii placea.
Si nu v-a prins niciodata?
Nu m-a prins niciodata, nimeni nu indraznea sa ma opreasca, nu ma opreau decat cei de la circulatie care ma cunosteau, de atatia ani de zile, ca deja de acuma incepuse saa?? Ce mai, 10 ani, 15 ani, 20 de ani aproape aveam de circulatie.
Si ati avansat in grad…
Si am avansat in grad, bineinteles, de la locotenent major dupa vreo 10 ani eram maior, dupa vreo 15 ani eram locotenent colonel si p-orma dupa vreo 17 ani colonel plin. Si asa am iesit la pensie, colonel plin, colonel facut cu mult inainte de a iesi la pensie. Aa, (rade) si acolo am peripetii foarte multe. Dar vreau sa-ti spun cu Timisoara. Si zice, „Cum sa nu, mergem la Contim, ca pe la vremea respectiva, Contimul Timisoara era in floarea dezvoltarii ca sa spunem asa, era o unitate, o crescatorie de porci cu peste 100 de mii de porci. Uriasa. Si bineinteles ca in fiecare zi aia taiau porcii, vindeau, si eu m-am dus acolo. De ce sa minta?? Hop si eu cu ei pe acolo, cu un gemantanoi de vreo 15-20 de kile si am cumparat cel putin 20 de kilograme de carne, am platit cu bani, cu bon, ca stiam ca nu se poate sa nu fim urmariti, nu zicea nimeni daca ma duceam si cumparam si aveam bon. Acum n-am de ce sa mint, ca am platit o carne asa mai modesta si am luat o carne mai buna (rade), mai cu putine oase decat era aia normala. Si cum s-o aduc? Baietii de acolo zic „ahaa, lasa ca cica vorbim noi, ne punem de acord cu baietii nostri de la aeroport si o bag in avion pana la Bucuresti”.
Cu avionul mergeati?
Cu avionul mergeam, Bucuresti-Timisoara, cu avionul mergeam, inca, la vremea respectiva, nu mergeam cu masina. Dupa aia, de ce sa mint?, ca dupa aia am avut masina in permanenta si ma duceam oriunde. Si m-am urcat in avion, am urcat si gemantanoiu” si cand am ajuns la Baneasa, ca la Baneasa aterizau cursele interne, m-am dat frumos jos, mi-am asteptat geamantanul, caram de mi-a venit rau, nici nu mai tin minte, si nici nu mai are importanta de altfel cu ce am ajuns acasa, nu stateam departe. […]
Erau privitori cu ochi mari, dar eu eram imbracat militian, eram ditai maiorul sau locotenent, cine se baga pe mine? Aaa, hai ca mi-am amintit de vama. Am avut sansa extraordinara, extraordinara zic, ca asta este cuvantul, prin sefii mei pe care i-am stimat si i-am iubit si i-am si ajutat, cu ajutorul meu au facut liceul, si unii dintre ei si facultatea, asaa?? dar oameni au fost. Am avut sansa sa plec, sa prindem prin Ministerul de Interne, nu cu ministrul Bobu, cu rahatul, ci alt ministru, mai la locul lui, in 1970, uite mi-aduc aminte extraordinar, am avut sansa sa prindem niste burse, ii spunea „Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare”. Burse de care am beneficiat si eu de una, niste luni bune in Elvetia, si practica zilnica cu politia de circulatie elvetiana, unde am stat asa cum am spus, nici nu mai tin minte exact, vreo patru sau sase luni, cam asa. Foarte mult am stat, adica mult, avand si norocul, ma rog, bafta (rade) ca de bine, de rau, mi-a placut si am invatat in liceu limba franceza. Si am fost in zona de limba franceza a Elvetiei, la Geneva si Lausanne. Tin minte si acum. Oo, ceva a?? tovarasii de la contrainformatii ne-au zis cum sa ne comportam, sa nu fugim ca ne omoara familia, toate minunile, sa nu ne cumparam masina, ca aveam bursa mare, sa nu a?? n-aveam voie nimic.
Nu stiu, imi pare rau, nici nu stiu daca aveam voie sa facem pipi in Geneva. Trebuia sa-l punem intr-o sticla, sa-l aducem incoace. (rad) Nu rade ca nu e de gluma, io spun ca forma de gluma, dar astea sunt lucruri traite. Din 1970, circulatia a inceput sa se dezvolte foarte, foarte mult. S-au facut drumuri, a aparut la noi semnalizarea, a aparut la noi marcajul, ca nu aveam marcaje si asa mai departe, dar nu asta e important. Important este ca aveam foarte multi bani. Aveam o bursa mare. Daca nu ma insel, 1200 de franci elvetieni pe luna, si la vremea respectiva, un Renault 16, la mana a doua, la Geneva, era 2000 de franci. Deci iti dai seama, ca cu bursa de pe doua luni, eu imi cumparam un Renault 16, care era minunea de pe lume. Ohhooo, dar atata mi-ar fi trebuit!
Si atunci, ce sa mai spun, am cumparat fel de fel de lucruri. Vreau sa spun ca la noi, la vremea respectiva, nu se descoperise la categoria noastra, chiar daca era o categorie un pic de militian mai rasarit, nu se descoperisera blugii, nu gaseai parfumuri, nu gaseai rujuri. Da, aveam doua fete in casa si-o fetita, si-o nevasta, care erau innebunite de astea, ca toate fetele si femeile. Si ce sa-ti spun ca din banii adunati, multi, am cumparat fel de fel de nimicuri, dar printre care am cumparat la toti din familie cate un ceas elvetian, am cumparat parfumuri, pentru care am dat niste sume colosale.
De exemplu, ce parfum sa-ti zica??Chat noir, de exemplu, o sticluta mai rasarita, am dat vreo 300 de franci pe ea, sau 400. Deci niste bani seriosi. Asaa?? si am cumparat blugi pentru fetita, am cumparat haine de piele extraordinare, am cumparat tricouria?? la noi, la vremea aceea nu se descoperisera inca tricourile cu palmieri, cu scrisuri, erau numai de-astea, maiouri ordinare din panza si din celuloza si asa mai departe. Si asa am reusit si am cumparat de toate si cand m-am intorsa??stiu ce vrei sa ma intrebi, nu ma mai intreba, cum le-am bagat in taraa?? Le-am bagat cu mare atentie, ca stiau colegii mei de la directie si de la IGB ca ne intoarcem cu totii si s-au dus pe la tovarasii de la vama si ne-au facut trecuti. Adica nu au mai deschis geamantanele ca la vremea respectiva, la modul sincer, nu se descoperise la noi in tara drogurile. Deci n-aveau ce controla, dar ei tot controlau, dar na, sa n-aduci nu stiu ce, aur n-aveam, cu toate ca, de ce sa mint, ca mai aveam, ca luasem pentru fetita si pentru sotie inele si lantisoare si d-astea, si d-alelalte care ti le-am spus acum, aveam vreo doua geamantane si o sacosa pline.
Imi dau seama ca daca mergea cu mine si nevasta-mea, era cu totul altceva. Eu cum m-am priceput, hahaha, nu-ti spun ca mi-am cumparat si, pasiunea veche, scule de pescuit elvetiene (radem amandoi) care la noi nu se descoperisera la vremea aia, scule, in afara de undita clasica, din alun. […]
Revin la viata de zi cu …
