Unirea dintre Tara Romaneasca si Moldova a presupus ingeniozitate din partea clasei politice de la aceea vreme care a pus interesul national mai presus de orice orgoliu, sustine istoricul Dan Falcan.
La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza devenea domnitorul celor doua provincii Tara Romaneasca si Moldova, moment ce a repezentat un extraordinar imbold pentru realizarea idealului national care va fi posibil sase decenii mai tarziu. Istoricul Dan Falcan ne-a vorbit despre modul in care a fost posibila Mica Unire dintre Tara Romaneasca si Moldova petrecuta intr-un context politic tensionat, dar si despre oamenii si locurile care au marcat acel eveniment.
Romania libera: Care au fost premisele interne ale Unirii?
Dan Falcan: Atunci, existau doua partide mari in Tara Romaneasca: liberalii si conservatorii. Ele vor purta aceasta denumire ulterior, dupa 1875 si respectiv 1880 cand se vor infinta oficial Partidul National Liberal si Partidul Conservator dar, embrional, ele existau inca de la 1848. In istoriografia comunista cele doua partide au fost, in mod fortat, arondate, partidei unioniste – liberalii si partidei antiunioniste – conservatorii. Acest aspect frizeaza neadevarul, deoarece conservatorii nu erau atat de anti-unionisti pe cat voiau comunistii sa spuna. Aceste doua tabere se distingeau prin faptul ca liberalii mizau pe reforme, pe dezvoltarea Tarii Romanesti si ulterior a Romaniei pe modelul occidental si al democratiei liberale. Conservatorii erau atasati mai mult valorilor trecutului, urmareau sa faca reformele incet, treptat pentru a nu brusca societatea.
La 5 ianuarie 1859, in Moldova, la Iasi fusese ales domn Alexandru Ioan-Cuza de catre Adunarea Electiva. Prin Conventia de la Paris din 1858 la care participasera cele sapte puteri europene: Imperiul Otoman, Rusia, Imperiul Habsburgic, Prusia, Franta, Anglia si Regatul Piemontului se stabilise ca cele doua Adunari Elective de la Bucuresti si Iasi vor stabili domnitori pentru fiecare regiune. La Paris s-a decis infiintarea unui stat care sa se numeasca Principatele Unite ale Valahiei si Moldovei dar care sa aiba doi domnitori, doua Parlamente, doua Guverne, singura institutie comuna urmand a fi o Curte de Casatie cu sediul la Focsani, pe granita, care sa adopte legi pentru ambele principate.
Cum s-a ajuns totusi la un singur domnitor?
D.F.: Pe 24 ianuarie urma sa fie ales si domnitorul Tarii Romanesti. Cele doua formatiuni politice pe care le-am mentionat aveau proprii candidati. Liberalii pe Nicolae Golescu, un om care participase la Revolutia de la 1848, o personaliate reformista, dezinteresata, populara, iar conservatorii ii aveau ca si candidati pe fostii domnitori ai Tarii Romanesti Gheorghe Bibescu si pe Barbu Stirbei. Majoritatea apartinea partidei conservatoare care avea 33 de membri in aceasta Adunare Electiva, iar liberalii aveau in jur de 30 de reprezentanti. In noaptea de 23 spre 24 de ianauarie cele doua partide s-au intalnit separat pentru a alege tactica si candidatii de a doua zi. Conservatorii s-au reunit in casele familiei Otetelesanu, iar partida liberala s-a intalnit in Hotelul Concordia la erajul 1, camera numarul 5. Hotelul Cocnordia este un monument de referinta din Centrul Vechi al Bucurestiului si unul dintre primele hoteluri din perioada respectiva , fiind construit in 1852. Hotelurile, la mijlocul veacului al XIX-lea, incepusera sa ia locul hanurilor care fusesera principalele edificii unde se reuneau negustorii, unde exista loc de popas si depozitare a marfurilor. In acest hotel modern, frumos care era dotat cu bar, sala de biliard, restaurant, a poposit, odinioara, si Lev Tolstoi care, in timpul razboiului ruso-turc, fusese un tanar locotenent.
In acea noapte, s-a decis ca a doua zi sa fie propus – ca si candidat la domnia Tarii Romanesti, din partea liberalilor tot Alexandru Ioan-Cuza. Ei s-au gandit ca daca se inteleg cu conservatorii pentru renuntarea la propriile candidaturi, atunci ar putea nominaliza ca domnitor in Tara Romaneasca o persoana care beneficiaza de faptul ca a fost ales deja domn in Moldova. Si, astfel, indirect, se realiza unirea celor doua provincii in cadrul unei domnii personale.
Acesta idee a domnitorului unic a aparut in acea seara?
D.F.: Probabil ca se mai gandisera la ea, deoarece exista un puternic curent unionist. Politicienii romani din perioada respectiva s-au folosit de o prevedere a Conventiei din 7 august 1858 semnata la Paris care spunea ca cetatenii moldoveni au aceleasi drepturi in Tara Romaneasca, ca si cetatii din Tara Romaneasca in Moldova. Asta insemna ca puteau sa aleaga un cetatean moldovean – cum era Cuza – domn in tara Romaneasca si viceversa. Liberalii aveau o mare aderenta in randul populatiei. Ei au strans pe 24 ianuarie foarte multi multi oameni in jurul Palatului Mitropoliei unde s-a desfasurat sedinta Adunarii Elective. Foarte active au fost breslele tabacarilor si ale macelarilor. In acelasi timp au fost adusi si tarani ca sa puna presiunr pe partida conservatoare. Dealul Mitropoliei era inconjuat de 10-12 mii de oameni dupa aprecierile martorilor oculari ai vremii. Partida conservatoare si-a dat seama ca, fiind fractionata intre doi candidati, nu are sanse in fata liberalilor. Liberalilor, la randul lor, le-a fost teama ca in final conservatorii vor merge, in cele din urma, cu un singur candidat si vor castiga. Astfel, ambele tabere au acceptat propunerea de numire a lui Cuza domn si in Tara Romaneasca.
Exista o constiinta nationala ?
D.F.: Elitele dau directia si imping societatea inainte. Dar exista o foarte activa presa care reflecta aceste dezbateri legate de unire, in timp ce breslasii din Bucuresti erau oameni informati. Pana la urma era o necesitate istorica ca tarile romanesti sa se uneasca. Eixsta ideea ca acest act ar fi un pas premergator spre independenta si pentru desavarsirea unor reforme care sa impinga tara inainte. Din acest punct de vedere, oamenii informati se gandeau ca unirea nu este doar un fapt pozitiv pentru tara ci si pentru ei insisi.
Cum s-a schimbat viata oamenilor?
D.F.: Viata oamenilor s-a schimbat, dar foarte lent. Marile puteri, in special Imperiul Otoman, Rusia si Austria, nu au privit cu ochi buni alegerea lui Cuza. Au perceput-o ca un prim pas spre independenta, spre iesirea acestei noi entitati, Romania – cum s-a numit ulterior – de sub influenta lor si astfel s-au opus. Din cauza aceasta multe din reformele lui Cuza s-au lovit de ostilitatea acestor puteri. Dar, in compensatie, am fost puternic sprijinjiti de Franta lui Napoleon al III-lea.
Stia Cuza ca va fi ales domnitor si in Tara Romaneasca, anterior lui 24 ianuaire?
D.F.: E greu de spus. Cert este au existau multe contacte, la nivel personal, intre politicienii din Moldova si Tara Romaneasca. Practic era vorba de un grup comun care actiona in cele doua provincii. Si aici ma refer la Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, fratii Golescu, C.A. Rosetti, Costache Negri, care se intalneau periodic si isi propuneau poiecte comune. E posibil ca in cursul acestor contacte, negocieri sa fi aparut ideea de a alege un domnitor comun, dar nu exista o marturie sau un document in acest sens.
A existat un ecou al Unirii si in Transilvania?
D.F.: Absolut. In sfarsit, exista pentru romanii din Transilvania un stat pivot la care sa se uite ca la un ideal. Pentru transilvaneni constituirea acestei Romanii mici, cum i s-a spus, a reprezentat ceea ce pentru natiunea germana a fost Prusia sau ceea ce pentru italieni a reprezentat Regatul Piemontului. Avem marturii ale ecoului Unirii din presa vremii aparuta in Transilvania. Lumea a inteles corect faptul ca Romania are, in sfarsit, un stat care intr-un viitor se va putea intregi si cu Transilvania. Imparatul Franz Joseph si guvernantii de la Viena si-au dat seama ca acest nou stat va reprezenta un …
