Alimentatia este unul dintre cei mai importanti factori care influenteaza starea de sanatate, fiind cauza principala a numeroase boli, de la afectiuni cardiovasculare si cerebrovasculare, la diabet, obezitate, hipertensiune arteriala, diferite tipuri de cancer si boli hepatice. De altfel, 70% dintre vizitele la medic din tara noastra sunt cauzate de o alimentatie nesanatoasa si dezechilibrata.
In acest context, specialistii romani au lansat primul Abecedar de Nutritie din Romania, un ghid complet de alimentatie sanatoasa bazat pe cele mai noi date din acest domeniu, adaptate pentru a fi usor intelese si puse in practica de cat mai multe persoane.
„Daca abecedarul de la scoala ne-a invatat sa scriem si sa citim, rolul Abecedarului de Nutritie este sa ne initieze in stiinta si arta de a manca sanatos si sa ne invete cum sa devenim propriii nostri nutritionisti”, a declarat initiatorul si autorul Abecedarului de Nutritie, prof. dr. Nicolae Hancu, membru de onoare al Academiei Romane si presedinte de onoare al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.
In contextul in care in Romania exista foarte multi pseudo-nutritionisti, iar consecintele unei nutritii incorecte sunt adevarate probleme de sanatate publica, este important ca romanii sa primeasca sfaturi de la profesionisti avizati.
„Abecedarul de Nutritie s-a nascut din necesitatea de a elabora un program national prin care cultura nutritionala a romanilor sa se dezvolte intr-un mod adecvat, in conditiile in care multi romani nu mananca sanatos. Trebuie sa invatam sa mancam sanatos, astfel ca am conceput acest Abecedar sub forma a 10 lectii care ofera toate informatiile necesare adoptarii unei nutritii corecte. Tin sa subliniez ca singurele recomandari pentru o alimentatie sanatoasa ar trebui sa aiba o unica provenienta: medicii specialisti nutritionisti care practica aceasta specialitate pe baza examenelor atestate de Ministerul Sanatatii”, a punctat …





