Investitiile in economie isi revin, dupa dezastrul din 2014. Guvernul tine banii tot la sertar

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Mai multi bani in economie

Investitorii privati au adus mai multi bani in economia romaneasca in primele trei luni ale acestui an, in timp ce statul a continuat sa isi reduca investitiile publice.

Investitiile nete realizate in economia nationala au insumat, in primul trimestru al anului, 11,932 miliarde de lei, mai mari cu 8,5% raportat la perioada similara din 2014, potrivit datelor provizorii publicate joi de Institutul National de Statistica (INS).
Trebuie mentionat faptul ca aceasta crestere are loc in conditiile in care investitiile au atins un minim istoric in 2014.
Datele privind investitiile in economia nationala arata un minim istoric inregistrat in 2014: 65,5 miliarde de lei, in scadere cu 3,1% fata de 2013. Pentru comparatie, in 2008 investitiile in economia nationala se ridicau la 90 de miliarde de lei, in crestere cu 17,1% fata de 2007.

Potrivit INS, cresterea cu 8,5% a investitiilor nete s-a produs pe fondul cresterilor inregistrate la toate elementele: lucrari de constructii noi – cu 16,2% (la 5,130 miliarde de lei), utilaje (inclusiv mijloace de transport) – cu 3,8% (la 5,471 miliarde lei), si alte cheltuieli – cu 0,4% (la 1,330 miliarde lei).
Comparativ cu trimestrul I 2014, in primele trei luni ale anului in curs se constata o crestere a ponderii investitiilor nete in lucrari de constructii noi cu 2,4 puncte procentuale, scrie Agerpres.
Ponderea investitiilor nete in utilaje (inclusiv mijloace de transport) si alte cheltuieli a scazut cu 2,2 puncte procentuale, respectiv cu 0,2 puncte procentuale.
Ramurile in care s-a realizat un volum mai mare de investitii nete sunt in industrie, comert si servicii, precizeaza INS.
Investitiile publice, scadere de 30%
Datele din executia bugetara arata ca investitiile publice au scazut in primele trei luni din acest an cu aprox. 30% fata de anul trecut, in conditiile in care si in 2014 se intamplase acelasi lucru cu cheltuielile de capital, raportat la 2013.
„Cheltuielile de capital au scazut cu 34% fata de 2014, care a fost un an dezastruos. Datele sunt interpretabile, fiindca ANAF nu a prezentat informatiile complete, care sa cuprinda si situatia creantelor. Astfel, fie investitiile au scazut, fie statul a intarziat plata firmelor care au executat lucrarile. Avem informatii ca a crescut volumul de creante catre mediul privat, iar companiile se vad obligate sa se imprumute la banci pentru a acoperi acest deficit”, a declarat Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
Consiliul Fiscal critica Guvernul pentru taierea investitiilor
Consiliul Fiscal a atras recent atentia ca banii pentru investitii publice au scazut masiv in ultimii ani, in 2014 Romania inregistrand minimul ultimilor ani in privinta investitiilor publice din PIB.
Daca in 2009 ponderea cheltuielilor de capital a fost de 4,6% din PIB, acesta fiind maximul inregistrat in ultimul deceniu, anul trecut ponderea a fost de 2,5%. In 2014, in comparatie cu 2009, s-au cheltuit mai putin cu 3 miliarde de euro.
Consiliul Fiscal subliniaza faptul ca o amputare continua a investitiilor este periculoasa. „Executia bugetara din primele luni ale anului 2015 consemneaza in continuare o evolutie mult sub program a cheltuielilor bugetare, in special a celor de investitii”, spun economistii CF. Politici de tipul „TVA mai mica contra investitii mai putine” sunt paguboase si afecteaza potentialul de crestere economica.

spot_img