11 octombrie 2010 va fi ziua in care maestrul Ion Caramitru va intra in dialog cu publicul si cu societatea civila prin intermediul unei reprezentatii desavarsite – „Conferinta Limitele Asteptarii”, ce va avea loc la Palatul National al Copiilor.
Expozeul are la baza conferinta sustinuta in 1992 in Camera Comunelor din Londra si a fost gandit pentru a exprima respectul si recunostinta familiilor celor cazuti in Revolutie si revolutionarilor. Conferinta, ce va avea loc pe data de 11 octombrie 2010 pastreaza structura celei de la inceputul deceniului trecut, insa este actualizata, raportata la ziua de astazi si subliniind ideea ca nimic nu s-a schimbat de atunci si pana acum
„Daca stau sa ma uit si sa imi reamintesc existenta mea de cand am deschis ochii asupra vietii, mai logic, mai concret ? am fost intr-o vesnica asteptare. Asteptam ceva care, de cele mai multe ori nu se implinea, sau se implinea cu lipsuri, sau ducea spre un orizont de asteptari din ce in ce mai dramatice. Am asteptat cand aveam 7 ani ? doua zile ca sora mea sa se intoarca dintr-o cercetare militieneasca, am asteptat doua luni sa se intoarca mama mea, dupa ce a fost arestata impreuna cu tata, si am asteptat doi ani, prima oara, dupa ce s-a intors din prima recluziune. Si iarasi am asteptat ca viata mea sa se schimbe, ca lucurrile sa se indrepte, evident, ca lumea sa capete un contur mai semnificativ, mai viu, cerul sa fie nu plumburiu, ci albastru…”.
Asa isi incepe Ion Caramitru discursul ce ne va purta in sfera credintei, a cunoasterii reciproce si a culturii si va sublinia aspecte din comunism, perioada in care importantul om de teatru si-a creat o lume ideatica si a descoperit in teatru o sansa de a supravietui.
