Presedintele LPF Gino Iorgulescu a avertizat cluburile de fotbal din Liga I ca exista riscul ca multe dintre ele sa nu mai primeasca licenta pentru sezonul viitor daca nu-si rezolva problemele financiare. LPF a trimis la UEFA o cerere pentru anularea procesului de licentiere in sezonul viitor, conform Mediafax.
Presedintele LPF Gino Iorgulescu a declarat, intr-o conferinta de presa ca mai multe cluburi risca sa nu primeasca licenta si sa nu poata evolua in sezonul viitor al Ligii I in cazul in care raspunsul UEFA va fi negativ.
„UEFA pana la ora aceasta nu a trimis niciun raspuns la scrisoarea FRF. Noi, Liga, am atentionat cluburile si le-am recomandat sa incerce sa isi rezolve problemele pentru ca s-ar putea ca raspunsul de la UEFA sa vina negativ. Iar acest proces de licentiere fiind in curs de desfasurare sa nu se trezeasca in situatia de a nu putea participa anul viitor in Liga I”, a spus Iorgulescu.
Oficialul este de parere ca procesul de licentiere din Liga I ar trebui mentinut. El a explicat ca solicitarea de intrerupere a acestei proceduri pentru o perioada anume apartine majoritatii cluburilor din Liga I. „Eu am fost doar vocea presedintilor din Liga I. Eu nu vreau sa fac nimic in ceea ce priveste procesul de licentiere. Parerea mea este ca licentierea este benefica si ar trebui sa o mentinem. Ceea ce s-a discutat saptamana trecuta a fost o problema legata de o perioada scurta pentru ca Liga I sa poata merge inainte. Iar intre timp poate apar acele facilitati fiscale care ar mai relaxa putin platile catre jucatori si terti. Poate ca Legea sponsorizarii, daca va fi schimbata, va fi mai favorabila sportului, nu numai fotbalului. Astfel ar intra in normal tot sportul romanesc”, a mentionat presedintele.
Iorgulescu sustine de asemenea reducerea numarului de echipe din Liga I, dar nu a oferit detalii privind momentul in care se va produce schimbarea sistemului. „Se tot vorbeste de un sistem cu 12 sau 14 echipe in Liga I. Ar fi bine ca la un moment dat sa se treaca la un sistem cu mai putine echipe din mai multe considerente printre care se numara faptul ca valorile s-ar concentra la mai putine echipe, iar interesul spectatorilor va creste”, a adaugat Iorgulescu.
La seminarul avand ca tema „Licentierea cluburilor din Liga I”, care a avut loc saptamana trecuta …





