Steve Jobs a dezvaluit in aceasta seara cel mai asteptat gadget al momentului, un tablet PC care poarta numele iPad.
Dispozitivul are o grosime de o jumatate de inch (aproximativ 1.25 cm), cantareste doar 680 grame, are un display touchscreen capacitiv de 9,7 inch si ascunde un nou procesor Apple de 1GHz numit „A4” si dezvoltat de P.A. Semi team. iPad se lauda cu o autonomie de 10 ore in conditii de utilizare normala si de pana la o luna in standby.
Va fi vandut in mai multe versiuni, cu memorie interna de 16, 32 si 64GB. iPad dispune de un dock connector cu 30 de pini, un difuzor, un microfon, conectivitate bluetooth si WiFi 802.11n, accelerometru si compas. Exista, de asemenea, un dock pentru tastatura externa.
Dispozitivul va fi gestionat prin intermediul iTunes , la fel ca iPhone-ul. Pe iPad vor rula toate aplicatiile disponibile in acest moment pentru iPhone, acestea putand fi afisate fie la dimensiunea originala fie pe tot ecranul. Dezvoltatorii insa vor putea produce si aplicatii adaptate special pentru noul display.
Cumparatorii vor putea opta si pentru o versiune care sa dispuna si de conectivitate 3G, platind insa insa in plus pentru aceasta.
Pretul de pornire este $499 pentru versiunea de 16GB, $599 pentru 32GB, si $699 pentru 64GB. Versiunile cu conexiune 3G vor costa cu $130 mai mult per model, astfel ca cel mai scum model va fi cel de 64GB, cu conexiune 3G si va costa $829.
Pe teritoriul SUA, modelele WiFi-only vor fi livrate in 60 zile, iar cele 3G in 90 de zile.