Jazzmanul Harry Tavitian si Nightlosers au concertat de Ziua Mondiala Hospice

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Sambata, 6 octombrie, la nivel mondial, a fost celebrata Ziua Mondiala Hospice, actiune organizata in sprijinul hospice-urilor si ingrijirii paliative in lumea intreaga. In Romania, aceasta zi, dedicata sprijinului bolnavilor incurabili, a fost marcata de cele doua concerte sustinute, in paralel, la Bucuresti, la Muzeul National Cotroceni, de catre Harry Tavitian si Nightlosers, si la Brasov, la Centrul Cultural „Reduta”. Cele doua concerte au fost organizate de catre Hospice „Casa Sperantei”, sub patronajul Presedintiei Romaniei, in parteneriat cu Muzeul National Cotroceni, in cadrul unui proiect finantat de United States Agency for International Development prin World Learning for International Development, Programul de Consolidare a Socitatii Civile din Romania. Evenimentul s-a dorit a fi unul caritabil, menit sa ajute la strangerea de fonduri pentru a imbunatati accesul bolnavilor incurabili la serviciile specializate Hospice, un eveniment ce vine sa atraga atentia asupra nevoilor persoanelor aflate in stadiul terminal si ale familiilor acestora, chiar inaintea Balului de caritate „Floare de colt”, ce va lansa campania de strangere de fonduri pentru construirea unei clinici Hospice la Bucuresti. Devenit una dintre Voices for Hope, Harry Tavitian a participat pentru a doua oara la un astfel de eveniment, impresionat de daruirea celor de la Hospices inca de cand a participat, in 2005, la concertul „Blues pentru speranta”, de la Brasov. Pentru sambata seara, jazzmanul a avut pregatite pentru public atat piese din repertoriul international, cat si creatii proprii, care-l fac atat de lesne de recunoscut, atat prin impletirea elementelor folclorice tipic balcanice sau armenesti, cat si prin interpretare si utilizarea instrumentelor care au dat culoare show-ului si au incantat simturile iubitorilor de jazz si de noi experiente. „Old Balkan Rhapsody”, „Old Armenian Song” sau dansurile romanesti din sec. al VII-lea i-au atins si pe cei care nu simt balcanic si nici romaneste sau armeneste, dar descifreaza cu placere codurile jazzului.

spot_img