Un joc de sah cu piese umane ce a reconstituit batalia pentru Timisoara din anul 1716 a fost organizat, sambata, in curtea Bastionului Theresia.
Cele 32 de piese de sah au fost inlocuite cu unele umane, moment care a reconstituit, simbolic, confruntarea dintre trupele turcesti si armata austriaca condusa de printul Eugeniu de Savoya din urma cu 300 de ani, transmite Mediafax.
Actiunea inedita a avut loc in cadrul spectacolului „Sah la rege – Jocul istoriei”, organizat pentru al doilea an de catre Muzeul National al Banatului.
Protagonistii partidei au fost eroii bataliei din 1716, rolurile de pe tabla de sah fiind interpretate de liceeni de la doua scoli din Timisoara, dar si de elevi din Elvetia, sositi in cadrul unui schimb intercultural.
„Este un eveniment inedit, care poate fi si interactiv, se poate juca sah, cei din public pot fi provocati la o partida de sah. Este un eveniment cu care lumea s-a obisnuit si care aduna un public destul de numeros, si ne bucuram foarte mult”, a declarat Claudiu Ilas, directorul Muzeului National al Banatului din Timisoara.
Timisoara a fost eliberata de sub ocupatie otomana, dupa o stapanire de 164 de ani, in octombrie 1716, datorita printului Eugeniu de Savoya. Dupa victoria de la Petrovaradin, de pe …





