John Kerry, accidentat in timp ce mergea pe bicicleta. A fost transportat la spital

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

? John Kerry, accidentat in timp ce mergea pe bicicleta. A fost transportat la spital

Secretarul de stat al SUA, John Kerry, s-a accidentat, duminica, in timp ce mergea pe bicicleta, in apropiere de localitatea Scionzier, in Alpii francezi. Potrivit purtatorului sau de cuvant, John Kirby, Kerry a fost transportat cu un elicopter medical la un spital din Geneva, unde este examinat, starea sa fiind stabila, informeaza Reuters.

„Secretarul de stat John Kerry este in stare stabila si a suferit probabil o accidentare la picior. Nu si-a pierdut cunostinta”, a adaugat John Kirby.
Potrivit AFP, accidentul s-a produs in jurul orei locale 09.40 (07.40 GMT) , in apropiere de localitatea Scionzier, in departamentul Haute-Savoie (estul Frantei). Purtatorul de cuvant nu a dat detalii privind circumstantele in care s-a produs accidentul, dar a precizat ca „personal medical si un medic se aflau in convoiul in care se afla secretarul de stat in momentul accidentului”.
Un alt responsabil al Departamentului de Stat a confirmat, sub rezerva anonimatului, ca oficialul american este „in forma” si „constient”. Potrivit acestui diplomat, care nu s-a aflat la fata locului, John Kerry ar fi cazut intr-un „viraj”, in apropiere de …

spot_img