Mircea Rosca//Mediafax
O parte din jucatorii formatiei Petrolul Ploiesti, impreuna cu medicul echipei, au sustinut, joi, o conferinta de presa prin care au dorit sa-i transmita tehnicianului Valeriu Rachita ca doresc ca el sa conduca in continuare echipa prahoveana, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Printre cei prezenti la conferinta s-au aflat Sony Mustivar, Cristian Melinte, Valentin Negru, Daniel Oprita, Bogdan Straut, Damien Boudjemaa, Hamza Younes, Monsef Zerka si Vincent Bikana.
„Vrem sa ne spunem punctul nostru de vedere asupra evenimentelor petrecute dupa meciul de aseara dar, mai ales, sa spunem ca nu este momentul pentru o schimbare. Dorinta noastra este ca Valeriu Rachita sa ramana la echipa. Speram sa ne intalnim la antrenamentul de astazi cu el si sa-l facem sa se razgandeasca. Odata la 10 ani se intampla sa pierzi un asemenea meci”, a declarat Cristian Melinte.
Daniel Oprita a spus ca si el si-ar fi dat demisia, daca ar fi fost antrenorul echipei: „La meciul de ieri ne-a luat valul, ni s-a parut ca putem face scorul campionatului, am vrut sa multumim publicul si n-am stiut sa inchidem jocul cand trebuia. Eu am mai trait un meci ca acesta, stiu ce greu este sa revii. Si mie imi venea sa-mi dau demisia daca eram in locul antrenorului. Dupa un asemena meci iti vine sa te lasi de fotbal! Eu sper ca Valeriu Rachita sa continue cu noi. Si la Petrolul am trecut peste un moment delicat, in Liga a II-a, dupa un meci la Alba Iulia, dar l-am depasit. Am incredere ca daca vom continua cu acelasi antrenor o sa ne salvam””.
Valentin Negru a explicat iesirea nervoasa pe care a avut-o in momentul inlocuirii: „Normal ca am fost suparat, acum cred ca am reactionat gresit. Orice jucator s-ar supara sa fie schimbat inainte de pauza. Pentru mine este important ca echipa sa nu retrogradeze, eu pot sa stau si in tribuna. Cred ca nu este momentul si nici nu este normal sa schimbi antrenorul dupa un asemenea meci. Ne asteapta doua jocuri foarte grele, ar trebui sa ne concentram asupra lor si apoi sa tragem linie. Eu am mai patit asa ceva cand eram la Rapid, conduceam cu 3-0 si s-a incheiam 3-3 jocul, stiu ca nu sunt usoare clipele de dupa. Cred ca trebuie retinut jocul, a fost cel mai reusit al echipei, e pacat sa se intample asta. Noi il asteptam pe Rachita la antrenament”.
„Am venit aici sa-l sustinem pe antrenor, care nu trebuie sa plateasca pentru greseala noastra. Ii rog pe fani sa fie alaturi de noi, noi suntem responsabili pentru esec. Campionatul este lung si nu este totul pierdut””, a spus si Sony Mustivar.
Medicul echipei, Mircea Miu, a marturisit ca actionarul Daniel …





