Ceremonia primirii oficiale a avut loc pe Platoul Marinescu al Palatul Cotroceni, iar la ora 12.00 cei doi presedinti vor sustine o declaratie de presa comuna.
In cadrul discutiilor vor fi abordate modalitatile de dezvoltare a relatiilor bilaterale, aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeana, inclusiv contributia financiara elvetiana la Fondul de Coeziune al UE, precum si teme regionale, informeaza Administratia prezidentiala.
Vizita in Romania se inscrie in contextul intensificarii dialogului bilateral, respectiv al preluarii de catre tara noastra a Presedintiei Consiliului Uniunii Europene in primul semestru al anului 2019. Astfel, discutiile se vor concentra si asupra relatiei Elvetiei cu Uniunea Europeana.
Presedintele …





