UPDATE: Klaus Iohannis sustine ca Romania e rezonabil de bine pregatita pentru preluarea presedintiei Consiliului UE, mentionand ca desi sunt probleme interne, colaborarea cu reprezentantii Guvernului pe aceasta tema este una buna.
„Am mai multe intalniri, am avut intalniri cu lideri europeni, tema principala este presedintia Consiliului UE pe care o preluam de la 1 ianuarie, dar si alte teme importante. Avem dosare grele: Brexit,cadrul financiar multianual, summit-ul de la Sibiu pe care vrem sa il pregatim foarte bine pentru ca se va desfasura inainte de alegerile europarlamentare, care sunt o specificitate a presedintiei noastre, care face ca lucrurile sa mearga intr-un mod mai orientat spre alegeri decat alta data, evident. Suntem pregatiti. Intotdeauna e loc de mai bine. Dupa anumite sincope pe care le-am sesizat si subliniat, pregatirile sunt intr-o faza avansata. Inainte sa ajung am avut o discutie cu domnul ministru delegat pentru afaceri europene, cu dna ambasador Odobescu si cu alti colegi. Lucrurile se misca. Cred ca e o veste buna si pentru romani, dar cred ca si pentru partenerii nostri europeni. Chiar daca avem, in intern, abordari dificile in unele zone, pe presedintie suntem rezonabil de bine pregatiti si vom duce lucrurile la bun sfarsit”, a declarat Klaus Iohannis.
Administratia Prezidentiala a anuntat ca, in perioada 13 – 14 decembrie, presedintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
Subiectele aflate pe agenda de discutii a Consiliului European se refera, in principal, la negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene (UE) post-2020, la aspecte legate de Piata Interna a Uniunii, gestionarea fenomenului migratiei, combaterea schimbarilor climatice si lupta impotriva rasismului si a xenofobiei.
„Referitor la viitorul buget al Uniunii, Presedintele Romaniei va pleda pentru adoptarea cat mai rapida a acestuia, mentionand ca, in calitate de viitoare Presedintie a Consiliului Uniunii Europene, Romania va actiona pentru obtinerea unor progrese semnificative in negocieri. Presedintele Klaus Iohannis va sustine avansarea eforturilor statelor membre UE in privinta dimensiunii externe a migratiei si o implicare activa …





