Presedintele Klaus Iohannis a transmis, sambata, un mesaj cu ocazia celei de-a XI-a editii a Congresului Studentilor din Romania. Mesajul a fost prezentat de catre Ligia Deca, Consilier de Stat – Departamentul Educatie si Cercetare.
In mesaj, Iohannis vorbeste despre contributia importanta a studentilor la dezvoltarea Romaniei.
„Va felicit pentru organizarea unui nou Congres al Uniunii Studentilor din Romania, o veritabila platforma de dezbatere a viitorului educatiei universitare din tara noastra. Aceasta editie are o semnificatie speciala data de faptul ca ne aflam in anul in care celebram un secol de la Marea Unire din 1918. Centenarul reprezinta un moment de regandire a prioritatilor, de reasezare a bazei economice si sociale a dezvoltarii noastre ca natiune, iar implicarea studentilor in toate aceste procese este esentiala. De altfel, in schimbarile majore produse in istoria Romaniei, contributia studentilor a fost foarte importanta, incepand cu revolutia pasoptista si continuand cu evolutia tuturor curentelor culturale, sociale si economice care au transformat Romania ultimilor 100 de ani”, se arata in debutul mesajului.
Iohannis sustine aducatia financiara a studentilor, afirmand ca, in modernizarea economica a Romaniei, „educatia antreprenoriala este o dimensiune necesara”.
„Ma bucur sa observ ca temele abordate in cadrul Congresului sunt legate de integrarea studentilor pe piata muncii si in societate in ansamblul sau, remarcand aici componenta de educatie financiara. In conditiile in care recent ne-am revenit dintr-o criza economica globala cauzata de lipsa de responsabilitate in utilizarea instrumentelor financiar-bancare, dar si in contextul in care dezbaterile pe tema politicii fiscale sunt foarte actuale in spatiul public, aceasta educatie este mai importanta ca niciodata. In modernizarea economica a Romaniei, educatia antreprenoriala este la randul ei o dimensiune necesara. Din nefericire, cadrul legislativ nu este mereu cel mai flexibil, iar identificarea oportunitatilor de finantare poate fi dificila. Pregatirea tinerilor cu abilitatile si competentele necesare pentru a se descurca pe o astfel de piata ar putea multiplica numarul de idei bune de …





