Provincia Kosovo isi va proclama unilateral independenta de Serbia, gest sprijinit de Occident, la o saptamana dupa scrutinul din 3 februarie, in cazul in care castiga candidatul nationalist, au anuntat ieri surse politice, citate de Reuters.
„In cazul in care castiga (Tomislav) Nikolici, este 9 sau 10”, data la care va fi proclamata independenta, a declarat o sursa sub protectia anonimatului.
In cazul in care candidatul prooccidental Boris Tadici castiga cursa prezidentiala, care este foarte stransa, albanzii din Kosovo este posibil sa astepte sfarsitul de saptamana imediat urmator alegerilor sau poate pana la incheierea unei intalniri a ministrilor europeni de Externe, de la 18 februarie, a adaugat sursa.
Marile puteri occidentale, care sprijina independenta Kosovo, „fac presiuni pentru februarie”, a precizat aceeasi sursa.
Statele Unite si principalele puteri europene incearca sa „coordoneze” declaratia de independenta a majoritatii albaneze dupa doi ani de negocieri cu Serbia, incheiate in decembrie printr-un esec.
UE se pregateste sa mobilizeze 1.800 de politisti si juristi, misiune care o va inlocui pe cea a Natiunilor Unite.
Diplomatii occidentali sustin ca o parte din cele 27 de state comunitare se pronunta in favoarea amanarii independentei pana la sfarsitul lunii februarie sau inceputul lunii martie in cazul in care Tadici castiga alegerile prezidentiale din Serbia.
Un diplomat occidental a declarat ca o eventuala victorie a lui Nikolici, al carui partid este asociat cu razboaiele din anii „90 din fostul spatiu iugoslav, ar submina cererile de amanare a independentei Kosovo.
„Sa va asteptati ca, in cazul in care Nikolici castiga, procesul sa fie accelerat”, a declarat diplomatul.




