Romania are in sfarsit o banca de celule stem si un laborator unde se prelucreaza sangele din cordonul ombilical. Parintii spun ca procedura este un fel asigurare de viata pentru copiii lor si, din ce in ce mai multi, cer prelevarea de celule stem. Pana acum, sangele recoltat din cordonul ombilical, imediat dupa nastere, era transportat si prelucrat la un laborator din Slovacia. Aici, medicii extrageau celulele stem si le depozitau in conditii speciale.
Acum, procedeul este disponibil si in Romania. La Cluj a fost infiintat un laborator de prelucrare a sangelui placentar, dar si o banca de celule stem. Va fi o banca privata. Cei care platesc in jur de 3.300 de lei vor beneficia de toate serviciile. Desi exista o lista de 70 de boli care ar putea fi tratate cu celule stem, numai pentru bolile sangelui exista dovezi solide ca transplantul functioneaza. Cu toate acestea, numarul celor care platesc pentru donare creste de la an la an.
In toata tara, s-au facut pana acum peste 3.000 de recoltari. Cei care platesc au dreptul de proprietate asupra celulelor stem. Ei pot sa le si doneze si, astfel, s-ar putea crea o banca publica, unde bolnavii ar avea o sansa in plus sa supravietuiasca unei leucemii.
In intreaga lume s-au facut pana acum peste 10.000 de transplanturi cu celule stem recoltate din cordonul ombilical. Probabilitatea pentru o persoana de a dezvolta o boala care poate fi tratata cu celule stem este de 1 la 330.