Avand in vedere faptul ca oamenii sunt singurele mamifere care continua sa bea lapte dupa ce sunt intarcate (suna paradoxal, nu?), acest adevar incontestabil m-a pus in pozitia sa ma intreb de ce noi ca specie avem acest obicei.
Este sanatos sau nu sa bei lapte provenit de la alte animale? Dar laptele natural, cel de la tara (ca e de vaca, capra, oaie, bivolita sau cel de magarita, care pare-se ca are structura cea mai apropiata de laptele matern), este mai sanatos decat cel pasteurizat si UHT-eizat de pe rafturile magazinelor? Care sunt diferentele dintre aceste tipuri de lapte? Sau este mai bine sa nu bei deloc si sa beneficiezi doar de laptele matern din perioada copilariei mici?
Laptele matern
Inainte de a intra in controverse, o sa fac apologia laptelui matern si o sa spun de ce e bine ca bebelusii sa fie alaptati. Laptele matern contine proteine, grasimi, carbohidrati, minerale, vitamine, fiind sursa principala de hrana si unica din punct de vedere nutritiv si calitativ. Insa, laptele matern este mai mult decat atat, pare ca organismul mamei reactioneaza la nevoile bebelusului. „Conform unor studii stiin?tifice, laptele matern pare ca variaza de la mama la mama, sau chiar la aceeasi mama care, in anumite perioade, isi schimba compozitia laptelui in functie de nevoile copilului ei, com?pozitia laptelui fiind rezultatul unei negocieri permanente”, explica Katie Hinde, profesor de biologie evolu?tionista umana de la Universitatea Harvarda”. (Sursa: www.descopera.ro)
Legaturi profunde intre mama si copil in timpul alaptarii
Fiindca am spus mai sus ca nu doar aspectele nutritive sunt importante, ci si cele curative, este la fel de relevant sa le asociez cu insusi actul de a alapta, care implica mult mai multe subtilitati ce tin de zona emotional-afectiva. Punerea bebelusului la san nu inseamna o simpla apropiere corporala intre mama si copil in scopul hranirii, ci un cadru in care copilul se simte in siguranta. Odata iesit din uterul mamei, copilul trebuie sa se adapteze noului mediu cu toate senzatiile si perceptiile care fac parte din acest proces. Faptul ca este pus la san creeaza o legatura mult mai adanca, fuzionala, simbiotica intre mama si copil. Acestea sunt reperele iubirii indestructibile dintre cei doi, bazale pentru dezvoltarea armonioasa ulterioara fizica si psihica a copilului.
Insa odata ce copilul a asimilat tot ce-i trebuia din laptele matern (atat din punct de vedere nutritional, cat si al satisfacerii nevoii de siguranta), trebuie sa vina si momentul intarcarii (proces natural la toate speciile de mamifere), care trebuie facut treptat, fara intreruperi bruste, in asa fel incat si mama si copilul sa poata face fata separarii. Aparitia dintilor (chiar daca sunt „de lapte”) este primul semnal pe care il da copilul pentru a incerca lucruri noi. In acest moment apare diversificarea alimentatiei, piureuri din legume, de fructe, ca apoi sa se introduca mancare din ce in ce mai solida (acest proces se petrece in jurul varstei de 6 luni – maxim 1 an).
Odata ce se produce intarcarea, legatura fuzionala intre mama si copil trebuie sa se estompeze fin, sa fie „preschimbata”, sa capete noi valente, pentru a se putea trece la o noua etapa in relatie. In primul rand, mama trebuie sa accepte ca odorul ei ii creste si ca incet, incet acesta simte nevoia de independenta, lucru care vine pe fundalul faptului ca mama a fost prezenta la cererile lui si ca i-a satisfacut toate nevoile primare, copilul intelegand ca poate sa aiba incredere in ea, motiv pentru care cere acelasi lucru in schimb: si ea sa aiba incredere in el. De multe ori, intarcarea pare sa fie mai traumatica pentru mama decat pentru copil. Daca mama ii transmite semnale de anxietate si traieste momentul desprinderii cu greu a copilului de la san, el va prelua semnalele ca fiind „ceva nu e in regula cu mine”. „Pai, mie mi-au dat dintii si tu ce faci? Eu sunt deja mare, pot mesteca, iar tu continui sa imi dai lapte?” La nivel inconstient, dependenta mamei il va face si pe el dependent si ii va da acestuia motive sa nu aiba incredere in fortele-i proprii. Daca, in schimb, mama e hotarata, ea ii va transmite, evident tot la nivel inconstient, ca il lasa sa prinda aripi, fara teama ca el nu se va putea descurca, investindu-l cu incredere, pe care o intuieste la momentul potrivit atunci cand „puiul” ei poate in sfarsit „sa zboare”. E dureros procesul de crestere, atat pentru copil, cat …
