Concursul de frumusete, prezentat de Monica Columbeanu si Claudiu Constantin, a avut loc joi seara. Finalistele au fost alese din peste 100 de concurente, din toate zonele tarii. Frumoasele anului vin din Timisoara si din Cluj in 2008, cu exceptia Miss Romania 2008. Laura Stoica din Lehliu Gara a fost aleasa drept cea mai frumoasa romanca, castigand marele titlu.
Concurentele au trecut prin trei probe rapide: cea a costumelor traditionale, cea a costumelor de baie si proba rochiilor de seara. Locul 3 i-a revenit Biancai Jurca, din Timisoara, iar locul 2 – Teodorei Pricop, din Cluj. Miss Rin Grand Hotel a fost desemnata concurenta cu numarul 13, Alexandra Tofan, din Cluj. S-a acordat si titlul de Miss Belgravo Soniei Mihalache, din Timisoara.
Seara a fost deschisa cu colectia „Rich, Famous and Snob”, semnata de Catalin Botezatu, fiind prezentate, pe parcurs, si colectiile Nausicai M., ale lui Mihai Albu si Laura Olteanu. Elena Gheorghe si Gica Coada, dar si Laurentiu Duta au fost invitatii speciali ai serii.
In ultimul videoclip al lui Laurentiu Duta, pentru melodia „Visator”, Alexandra Poiana, Miss Romania 2007, interpreteaza rolul principal.





