Liberalii nu nimeresc cu nici un chip Primaria

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cel de-al treilea candidat al Partidului National Liberal pentru scaunul de primar al Capitalei si-a retras candidatura, locul sau fiind luat de Catalin Predoiu. Acesta a a acceptat sa candideze dupa ce liderii PNL l-au amenintat ca il vor schimba din postul de presedinte al filialei din Bucuresti.?Predoiu i-a propus lui Ciprian Ciucu eventualul post de viceprimar.
Decizia conducerii liberale a venit dupa 24 de ore agitate la varful partidului. Liberalii s-au scindat in doua tabere: unii au sustinut renuntarea la candidatura lui Munteanu, altii au dorit pastrarea sa. Lucrurile au fost complicate de refuzul acestuia de a semna o declaratie de integritate prin care sa isi asume inclusiv faptul ca nu a colaborat cu fosta Securitate. Verificarile CNSAS nu vor fi incheiate pana la termenul limita de depunere a candidaturilor.
Faptul ca PNL are o problema de imagine cu Marian Munteanu a fost pus pe tapet de doi dintre candidatii partidului la primariile de sector, care au anuntat, marti seara, ca nu vor sa se afiseze alaturi de acesta in campania electorala. Astfel, Ovidiu Raetchi, care vizeaza Primaria Sectorului 5, a declarat ca e mai inteligent ca fiecare candidat liberal sa aiba o strategie electorala proprie, diferita de cea a lui Marian Munteanu, invocand afirmatii ale acestuia legate de miscarea legionara. „Domnul Munteanu nu stie daca Zelea Codreanu a fost asasin, eu stiu ca a fost asasin pentru ca a impuscat un om in public, prefectul de Iasi, asumat, la vedere”, a declarat Ovidiu Raetchi.
La randul sau, candidatul PNL la Primaria Sectorului 6 Razvan Mironescu a precizat ca are rezerve cu privire la „capacitatea lui Marian Munteanu, in acest moment, inainte de a-si fi definitivat programul pe Bucuresti, sa faca fata unor intrebari, pe strada”, afirmand ca prezenta acestuia la actiunile din sectorul 6 nu ar fi „oportuna”. Pozitiile lor au survenit altor delimitari care au avut loc dupa desemnarea lui Marian Munteanu in cursa pentru Primaria Capitalei, printre care ale presedintelui de onoare Mircea Ionescu Quintus, prim-vicepresedintelui Adriana Saftoiu sau deputatului Theodor Paleologu.
Ciprian Ciucu, solutie de rezerva
Tensiunile din PNL au crescut la sedinta conducerii de marti seara, cand Marian Munteanu i-a anuntat pe liderii partidului ca nu vrea sa semneze declaratia de integritate, o solicitare pe care SAR si Alianta pentru o Romanie Curata au inaintat-o tuturor candidatilor (si care a fost semnata de candidatii PNL la sectoare). Acesta ar fi afirmat ca nu vrea sa fie controlat de ong-uri care sunt finantate din strainatate. Semnand acel document, candidatii isi asuma ca nu au colaborat cu fosta Securitate, nu au fost angajati sau colaboratori ai serviciilor secrete,? nu au fost implicati in comiterea de infractiuni sau cazuri de coruptie, in cazuri de conflict de interese, in traseism politic, ?in promovarea unor valori, pozitii sau proiecte care contravin statului de drept sau ca nu au ocupat functii de conducere in fostul PCR. Marian Munteanu a admis ca are un dosar la CNSAS, dar a sustinut ca nu stie ce contine.
Nu a fost singurul subiect abordat. Copresedintii PNL Alina Gorghiu si Vasile Blaga? i-au cerut sa isi clarifice situatia administrativa referitoare la participarea in firme, asociatii sau fundatii, solicitare acceptata. O serie de lideri liberali, printre care Mircea Ionescu Quintus, au cerut desemnarea unui candidat din partid, fiind invocate nume precum Vasile Blaga sau Catalin Predoiu. Altii au mers pe candidatura lui Ciprian Ciucu, sustinut pana ieri de M10, varianta care fusese discutata in partid si inainte de nominalizarea lui Munteanu. Teodor Atanasiu, cel care a propus candidatura acestuia din urma, i-a luat apararea afirmand ca nu i-a cerut nimeni din partid lui Marian Munteanu sa se retraga din cursa pentru Primaria Capitalei.
Ieri, atat PNL cat si Romania Curata au depus la CNSAS cereri de verificare a candidatului privind colaborarea sau nu cu Securitatea. Cererea PNL nu poate fi discutata, pentru ca face referire la statutul de candidat, pe care Munteanu nu il are inca oficial. Insa, solicitarea din partea Romaniei Curate face referire la calitatea lui Marian Munteanu de sef al unei fundatii.
Raspuns de urgenta
Astazi, cele doua solicitari urmau sa intre pe agenda CNSAS, dar este dificil ca un raspuns oficial sa vina pana pe 26 aprilie, data limita de depunerea a candidaturilor. De mentionat ca Dinu Zamfirescu, membru CNSAS, a precizat ca, din cate stie, exista un dosar al lui Marian Munteanu, dar nu a detaliat ce contine dosarul, daca acesta a fost urmarit de fosta Securitate (in contextul apropierii de Petre Tutea)? sau daca a colaborat cu politia politica. Verificarile pot dura in jur de o luna, dar solicitarii i se va raspunde in regim de urgenta. …

spot_img