Libraria-cafenea „Avant Garde” din Iasi, prima de acest fel din Romania

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Doua familii de tineri din Iasi au investit in prima librarie-cafenea din capitala istorica a Moldovei, un proiect pentru care au apelat la credite bancare pentru a-l transforma in realitate.

Potrivit lui Bogdan Ojog, unul dintre initiatorii proiectului, iesenii interesati de ultimele carti aparute si nu numai au la dispozitie un salon special amenajat in interiorul librariei unde pot servi o cafea, un suc natural sau o limonada in timp ce rasfoiesc cartea care-i intereseaza.

„Multi isi ridica in ziua de astazi baruri, dar barurile raman doar baruri. Ideea a plecat de la dorinta de a investi in cultura. Important este pentru noi ca facem ceea ce ne place si, drept sa va spun, ai nevoie de un gram de curaj si nebunie sa investesti in ziua de astazi in cultura”, a declarat, marti, pentru NewsIn, Bogdan Ojog.

Conform acestuia, conceptul librariei-cafenea vrea sa elimine tipul de librarie comunista si sa ofere celor interesati o clipa de relaxare in timp ce cauta cartea pe care si-o doresc.

„In tara nu am vazut astfel de librarii, dar in Franta sau Irlanda exista. De acolo am practic si conceptul”, a mai spus Bogdan Ojog.

Libraria-cafenea „Avant Garde” s-a deschis in centrul Iasului, pe strada Alexandru Lapusneanu, intr-o zona importanta din punct de vedere cultural si istoric, aici aflandu-se o serie de anticariate si magazine de antichitati, cat si Muzeul Unirii.

spot_img