Echipele din Liga I, angrenate in competitiile europene, incearca saptamana aceasta sa consolideze locul 15 in clasamentul coeficientilor UEFA, ocupat in prezent de Romania. Campionatul romanesc, aproape de a trimite, incepand cu 2016, 2 echipe in preliminariile Ligii Campionilor, se afla in pragul unei realizari importante, dar care s-ar putea dovedi o provocare mult prea mare.
Steaua, echipa care adus coeficientului UEFA al Romaniei mai multe puncte decat toate celelalte echipe la un loc, are toate sansele sa domine si in acest sezon Liga I. Insa cand vine vorba de Europa, stelistii au mari probleme, fata de sezonul trecut cand au defilat in preliminariile Ligii Campionilor. Dupa un 3-0, la general, cu Stromsgodset, dubla mansa in care a avut doar doua reprize reusite, Steaua se chinuie sa treaca de Aktobe, cea mai usoara echipa care ii putea iesi in cale in turul al treilea. Dupa 2-2, in Kazakhstan, elevii lui Galca spera intr-un meci mare, facut pe Arena Nationala, miercuri, de la ora 20.30.
De asemeni CFR Cluj spera intr-o minune, pe teren propriu, cu Dinamo Minsk, dupa ce a pierdut in deplasare cu 0-1, in turul al treilea preliminar al Ligii Europa. Pe de alta parte Astra si Petrolul au avut doua meciuri mari, giurgiuvenii zdrobind cu 3-0 Slovan Liberec iar ploiestenii remizand cu un adversar mult mai puternic. Daca Astra este ca si calificata in play-off-ul Ligii Europa, Petrolul va avea mari emotii in deplasare.
Chiar si cu meciuri chinuite in prima mansa a turului trei preliminar din cele doua competitii europene, Romania a depasit deja Austria si se afla pe locul 15, care ii asigura 2 echipe in preliminariile Ligii Campionilor, respectiv 3 in cele ale Ligii Europa, din 2016.
Obiectiv 90% realizat. Ce urmeaza?
Pentru a fi sigura ca isi va pastra cele doua locuri in Champions League Romania va trebui sa continuie sa-si mareasca avantajul in fata Austriei, scorul fiind in prezent de 22.549 pct. – 22.050 pct. in favoarea fotbalului din Liga 1. Steaua si Astra au sanse mari sa ajunga in grupele celor doua competitii, astfel ca locul 15 este aproape asigurat.
Totusi pentru campionatul romanesc cele doua locuri ar putea fi prea mult, o cruce mult prea greu de dus pentru loturi incropite cu jucatori care de multe ori se vad nevoiti sa evolueze cu mult peste capacitatea lor maxima pentru a aduce rezultate echipei.
Liga Campionilor este inainte de toate o competitie a campionatelor sanatoase din Europa si in mod inevitabil rezultatele depind de cele mai multe ori de investitii. Iar pentru ca echipele din Liga I sa poata reprezenta cu demnitate Romania la masa celor bogati, este nevoie mai intai de un campionat intern puternic.
Liga I a scazut in valoare in luna mai 2014 fata de aceeasi perioada a anul trecut, cu aproape 10%, ceea ce la nivelul celor 18 echipe se traduce prin circa 22 milioane euro. Diferenta s-a mai micsorat o data cu apropierea noului sezon, insa dintre echipele care reprezinta Romania in preliminariile competitiilor europene doar Astra are un lot mai valoros.
Evolutia valoarii loturilor celor 4 echipe din preliminariile competitiilor europene (prezent vs august 2013): Steaua (33,95 milioane euro – …





