Liga Campionilor – Ranieri este multumit de victoria pe care Juventus a obtinut-o cu Real Madrid

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Antrenorul lui Juventus Torino, Claudio Ranieri, a apreciat taria de caracter de care au dat dovada elevii sai in meciul castigat cu scorul de 2-1 in fata lui Real Madrid si a precizat ca victoria echipei sale este meritata.

„Sunt fericit nu numai pentru acest rezultat, dar si pentru modul in care s-au comportat jucatorii mei dupa criticile de care au avut parte in ultima perioada. Stiam ca toata echipa este alaturi de mine si am astepat de mult timp aceasta disputa. Este normal sa existe mari asteptari de la Juventus, dar nu trebuie uitat ca avem parte de multe indisponibilitati. Recunosc ca in unele momente am avut si putin noroc, iar spre final nu am mai fost atat de lucizi. Cel mai important lucru este sa continuam sa luptam de o asemenea maniera”, a opinat tehnicianul italian.

Ranieri si-a exprimat regretul pentru accidentul care s-a petrecut inaintea partidei, soldat cu doua persoane decedate: „Inainte de toate, am fost trist sa aflu ca doi suporteri au murit intr-un accident de masina. Primele mele ganduri se indreapta spre familiile victimelor”.

Directorul sportiv al lui Real Madrid, Predrag Mijatovic, a fost de parere ca un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil: „Juventus este o mare echipa, a castigat, dar nu pot spune ca a facut-o meritat. Am dominat ostilitatile si am fost mai buni, dar, din pacate pentru noi, doua mici greseli au decis soarta partidei. Meritam sa obtinem cel putin o remiza”.

Juventus a invins, marti seara, pe teren propriu, campiona Spaniei, Real Madrid, scor 2-1, si a trecut pe primul loc al Grupei H.

Altfel, doua persoane au decedat, iar alte 30 au fost ranite intr-un accidemt rutier care s-a petrecut, marti, la granita dintre Elvetia si Italia, in care a fost implicat un autocar cu suporteri ai lui Juventus, care faceau deplasarea la Torino pentru meciul cu Real Madrid.

spot_img