LIVE VIDEO Dragnea si Tariceanu au stabilit prioritatile Guvernului Tudose pentru aceasta toamna. Ce teme a primit premierul

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Seful PSD, Liviu Dragnea, a prezentat, intr-o conferinta de presa, concluziile sedintelor pe care le-a avut sambata, la Mamaia.
„Astazi am avut patru evenimente: o discutie cu colegii de la ALDE, o intalnire cu deputatii PSD, una cu senatorii PSD si o reuniune a CExN, la care au participat si membrii Guvernului. In cadrul CExN am aprobat 18 departamente. Am discutat, de asemenea, despre prioritatile legislative, am stabilit care este modul de comunicare interna intre sediul central si organizatiile judetene, reluarea obiceiului de a organiza conferinte saptamanale, in fiecare judet. Am discutat, de asemenea, despre autostrazi, despre modul in care aceste investitii majore sa fie realizate intr-un termen rezonabil. Premierul a prezentat stadiul implementarii programului de guvernare. Am constatat cu totii ca suntem in stare foarte buna. La finalul lunii septembrie, toate prevederile din programul de guvernare vor fi aduse la termen”, a spus seful PSD.
Liviu Dragnea a mai precizat ca s-a discutat despre autostrada de pe Valea Prahovei, cu premierul Tudose si ministrul Transporturilor.
„Am discutat si despre infiintarea Casei Romane de Comert, care va ajuta producatorii romani.”

La randul sau, premierul Mihai Tudose a vorbit despre infiintarea Casei de Comert, astfel incat sa ajute producatorii. „Mi se pare un proiect interesant. Nu o sa fie toata lumea fericita; nu vor fi fericiti cei care astazi jongleaza cu micii producatori”.
Liviu Dragnea a adaugat ca l-a rugat pe Mihai Tudose sa prezinte o lista cu domenii de interes, precum Educatia, Cercetarea, Agricultura: „Sper sa fie o lista cu obiective strategice de importanta nationala, ca sa incepem finantarea si sa o ducem la capat”.

Intrebat despre Pilonul II de pensii, premierul a raspuns: „Sunt bani suficienti, nu se pune problema sa nu fie bani pentru pensii. Tot ce inseamna discutii pe Pilonul II de pensii se face la nivel de minister, cu Casa de Pensii, pentru ca s-au descoperit acolo mici probleme. Analiza este in curs de finalizare. Saptamaa viitoare, va vom prezenta concluziile. Inchiderea Pilonului II de pensii… nu se intampla asa ceva!”, a spus Mihai Tudose.
Eliminarea impozitului pe dividende
„Tot ce inseamna masuri fiscale de acest gen, nu care taie, ci care dau, vor fi implementate in sase luni. Nu avem o analiza, deocamdata. Va fi adoptata cand va fi adoptata, pentru anul viitor”, a spus premierul Mihai Tudose.
El a continuat precizand ca face parte din constructia bugetara pe anul 2018. Precizarea a venit dupa ce Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca nu exista suficienti bani la buget pentru adoptarea acestei masuri.
La randul sau, seful PSD a spus ca premierul si ministrul Finantelor lucreaza la bugetul pe anul viitor: „Cand vom avea o analiza, se va lua o decizie”.
Scandalul de la CNAS, privind fraudarile fictive
Mihai Tudose a precizat ca nu stie ce este in dosar, dar ca nu crede ca cineva „poate sa fie de acord cu sifonarea unor bani din sistemul public”.
Intrebat daca a vorbit cu ministrul Sanatatii despre realizarea unei „analize mai profunde” cu privire la coruptia din sistemul medical, Mihai Tudose a raspuns ca nu conducerea Ministerului se va ocupa de asa ceva.
Proiectul politic al lui Victor Ponta
Seful PSD, Liviu Dragnea, a fost intrebat daca exista posibilitatea ca „PSD sa se rupa”, el a raspuns: „Se pare ca nu”.
„Nu vreau sa comentez proiectul lui politic”, a mai spus Dragnea.
Redefinirea familiei
Seful PSD a anuntat si ca a discutat, atat cu social-democratii din grupul senatorilor, cat si al deputatilor, pozitia „ferma” de a organiza un referendum pentru redefinirea familiei in Constitutiei, in aceasta toamna.

Liderii coalitiei de guvernare PSD – ALDE au convenit sambata, la Mamaia, constituirea unui sistem integrat de comunicare PSD – ALDE – Guvern – Parlament, a anuntat liderul PSD, Liviu Dragnea.
„Sunt probleme in primul rand de comunicare intre Guvern si partide, intre partide si Guvern si in cadrul grupurilor parlamentare si intre membrii comisiilor de specialitate din Parlament. Am convenit astazi – este o decizie importanta – sa avem un sistem integrat si compact de comunicare PSD – ALDE – Guvern – Parlament in asa fel incat masurile legislative, guvernamentale care se iau sa poata sa fie comunicate in timp real sau poate de la stadiul de intentie, si noi sa le putem comunica in mod coerent si noi si colegii care au aparitii publice”, a precizat Dragnea, care a participat la o sedinta a conducerii ALDE”
Totodata, el a mai …

spot_img