„Vom avea in aceasta luna o rectificare bugetara pozitiva, vom plati banii prevazuti de sentintele judecatoresti, inclusiv dobanzile aferente, nu sunt probleme cu plata salariilor, iar proiectul de buget pentru anul viitor va fi cel mai mare din ultimii 10 ani”, a declarat ministrul Educatiei, potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Educatiei Nationale.
Potrivit comunicatului, ministrul a mai informat participantii, intre care s-au regasit si prefectul Vasile Moldovan si primarul din Baia Mare, Catalin Chereches, ca o preocupare importanta a Ministerului Educatiei Nationale este si modificarea legislatiei privind finantarea, astfel incat fondurile pentru cheltuielile de personal sa fie transmise de la minister unitatilor de invatamant, prin inspectoratele scolare judetene/ISMB.In acelasi timp, se mai arata in comunicat, a fost anuntata lansarea proiectului „Curriculum relevant, educatie deschisa pentru toti” (CRED), in cadrul caruia va fi asigurata abilitarea curriculara a 55.000 de cadre didactice (15.000 din invatamantul primar .i 40.000 din invatamantul gimnazial) in vederea unei abordari metodologice centrate pe competente-cheie, in acord cu noul curriculum.”Saptamana viitoare vom avea lansarea publica a CRED, cel mai important si mai mare proiect dedicat formarii cadrelor didactice. Credem ca accentul trebuie pus pe resursele umane din educatie, deoarece nu se poate face reforma si nici nu putem avea un sistem performant fara cadre didactice bine pregatite, calificate si competitive (…) Experienta si daruirea dumneavoastra pot reprezenta un plus pentru sistemul romanesc de educatie. Am spus-o la toate intalnirile si dezbaterile de pana acum si reiterez aceasta credinta a mea ca bunele practici identificate la nivel local trebuie extinse la nivel national”, a mai spus ministrul Liviu Marian Pop.Comunicatul precizeaza ca interventiile participantilor …





