Lovitura pentru Tel Drum. Insula Belina si Bratul Pavel revin in administrarea Apelor Romane

Consiliul Judetean Teleorman a adoptat, luni, un proiect de hotarare prin care Insula Belina si Bratul Pavel au trecut din nou in administrarea statului, dupa cinci ani in care s-au aflat in inchirierea Teldrum.
Returnarea se face in baza aceleiasi HG din 17 decembrie 2013, semnata de Victor Ponta, premier la acea vreme, si asumata de vicepremierul Liviu Dragnea, in prezent presedinte al Camerei Deputatilor.
Cele doua obiective au fost trecute in domeniul public al judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman “in vederea reabilitarii si valorificarii cadrului natural al zonei Dunarii – Belina-Bratul Pavel”.
Potrivit articolului 3 al actului normativ, in cazul nefinalizarii investitiei in termen de 5 ani de la transmiterea partilor de imobile, acestea revin in domeniul public al statului si in administrarea Administratiei Nationale Apele Romane.
In cateva saptamani, aceasta perioada se incheie, iar in zona respectiva nu s-a realizat nimic in interes public, astfel ca decizia a fost ca cele doua obiective sa revina, in mod firect, la Apele Romane.
Procurorii DNA sustin ca in 2013, parti din Insula Belina si Bratul Pavel, cu suprafata de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate in albia minora a Dunarii, au fost trecute ilegal din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate tot ilegal unei firme private.
In iunie 2018, procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor din dosarul Belina. Este vorba despre:
SHHAIDEH SEVIL, la data faptelor secretar de stat in cadrul Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (M.D.R.A.P.), sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinte deosebit de graveSTOIAN IONELA (fosta VASILE), la data faptei director in cadrul M.D.R.A.P, sub aspectul savarsirii complicitatii la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinte deosebit de graveGÂDEA ADRIAN IONUT, la data faptei presedinte al C.J. Teleorman, sub aspectul savarsirii, in forma complicitatii, a infractiunilor de: abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit si participatiei improprii la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata, cu consecinte deosebit de graveGHEORGHIU MARIANA SANDA, asistent registrator principal in cadrul Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Alexandria, sub aspectul savarsirii infractiunii de fals intelectualGUSĂ RODICA, asistent registrator in cadrul Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Alexandria, sub aspectul savarsirii infractiunii de fals intelectual in forma …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *