Noua persoane au ajuns la spital, cu oase rupte si taieturi pe tot corpul, dupa ce au fost implicati intr-un scandal, in centrul Iasului. Este vorba de fapt despre o incaierare, cu bate si sabii, intre doua grupari interlope din oras. S-au folosit si arme de foc, iar un agent de paza, care a incercat sa intervina, a fost ranit.
Scandalul a izbucnit in momentul in care cativa membrii ai clanului Corduneanu, cunoscut in Iasi, au intrat intr-un club din oras. Acolo se aflau niste rivali mai vechi, din tabara lui Catalin Bacauanul. Cele doua grupari isi disputa de mult timp zonele de influenta in Iasi. A fost de ajuns sa se intalneasca, pentru a se isca o incaierare in toata regula, cu pistoale, sabii si bate. Agentul de paza, care a incercat sa-i desparta pe scandalagii, a fost impuscat in zona fetei.
Tinerii, care se aflau in club, s-au grabit spre iesire, de teama sa nu fie prinsi in mijlocul conflictului. Batausii nu s-au potolit, decat la aparitia politistilor.
Membrii clanului Corduneanu si cei ai lui Catalin Bacauanul au fost implicati in urma cu doar doua luni, intr-un alt scandal, in Iasi. Si atunci, mai multi oameni au ajuns la spital. Vinovatii nu au stat prea mult la politie, pentru ca nu existau destule dovezi impotriva lor.





