Marea Britanie, amenintata cu scaderea ratingului de tara. Dupa anunt, lira s-a prabusit

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

„Cea mai amenintata dintre economiile dezvoltate” este cea a Marii Britanii, considera agentia de rating Fitch, care se pregateste sa coboare estimarea solvabilitatii acestei tari de la nivelul de maxim (AAA).
Pe fondul datoriilor acumulate de Cabinetul lui Gordon Brown, anuntul agentiei Fitch a atras devalorizarea lirei sterline in raport cu euro si dolarul – moneda fata de care crescuse constant in ultimele trei luni. O lira este cotata la 1,11 euro, iar cele doua monede ar putea ajunge la paritate. Devalorizarea este atrasa de recesiunea prelungita din Regatul Unit (UK), in timp ce creditorii internationali sunt tot mai sceptici privind indeplinirea obligatiilor de plata.Click Here
Desigur ca inca nu se poate vorbi de un „risc major” de insolvabilitate, ci doar de o eliminare din categoria „celor mai buni platnici”, din randul carora Irlanda si Spania au iesit in acest an si Japonia inca din 2001.
In „elita AAA” – care reuneste cele mai solvabile 17 tari si teritorii – agentia Standard”s and Poor”s include principalele puteri economice ale lumii (SUA, Marea Britanie, Canada, Franta, Germania), economii medii (Austria, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Singapore, Suedia), dar si paradisuri fiscale precum Liechtenstein, Luxembourg sau Insula Man si Guernsey, care sunt supuse Coroanei britanice, dar nu fac parte din UK.
In incercarea de a demonta zvonurile privind prabusirea lirei (proces inregistrat in 1992), premierul Brown a dat asigurari ca deficitul bugetar nu va influenta solvabilitatea tarii sale: „Luam masurile necesare pentru reducerea deficitului la jumatate… probabil inaintea altor state”. El a atras atentia ca agentiile de rating „trebuie sa ia in considerare ca sunt probleme globale la mijloc, care trebuie rezolvate nu de o singura tara, ci de mai multe”.
Eficienta agentiilor de rating – pusa la indoiala
Pe langa o pierdere de prestigiu, pe care Partidul Conservator i-o va imputa actualului Cabinet, cea mai mare problema pentru Gordon Brown este ca investitorii vor cere dobanzi mai mari, ca „asigurare” impotriva incapacitatii de plata. Cata vreme lira era puternica, perspectiva falimentului era indepartata in UK cu ajutorul inflatiei si al devalorizarii monedei.
Insa credibilitatea agentiilor de rating care ameninta cu „descalificarea” Marii Britanii este pusa la indoiala de prestatia lor de dinaintea crizei economice. La inceputul lui 2008, pe langa 20 de state si 12 corporatii multinationale care aveau ratingul maxim, cu AAA erau etichetate peste 64.000 de produse financiare (intre care obligatii garantate cu ipoteci), dintre care foarte multe aveau sa devina „active toxice” in portofoliul bancilor.
Tot mai multi britanici faliti si fara slujbe
Indiferent de ratinguri, situatia economica a britanicilor se agraveaza pe zi ce trece, caci numarul „falimentelor personale” (oameni in imposibilitatea de a-si plati creditele si datoriile curente) a crescut cu 28,2% fata de 2008. Cel mai adesea, aceste situatii sunt generate de somaj. Dupa o crestere de 20 luni consecutive incoace, numarul somerilor se apropie de 2,5 milioane.
Dintre acestia, foarte multi sunt tineri intre 16 si 24 de ani, respectiv 943.000. Circa 19,8% din populatia aceasta care nu este cuprinsa in vreo forma de studii nu are unde sa munceasca.

spot_img