Un casap ca Bashar al-Assad nu paraseste puterea de bunavoie, ci doar prin forta armata externa. Interventia brutala a Rusiei si Iranului in sustinerea regimului care le-a promis monopol pe gazele din Mediterana a zadarnicit interventiile militare ale coalitiei conduse de SUA.
Toata lumea a inceput sa vehiculeze ideea „solutiei politicea” pentru Siria, Rusia insistand sa pastreze regimul Assad, cu el in frunte, dar „reformat”. Se vorbeste de „reconciliere”. Lasand la o parte macelul pornit de regimul Assad asupra poporului revoltat impotriva clanului, nici inainte de revolutie nu exista vreo conciliere. Nimeni nu avea voie sa critice regimul si pe „iubitul” conducator. Aflam povestea tulburatoare a unui sirian care locuieste acum in Romania, cum a fost tocat de Securitatea lui Bashar pentru ca a spus fata de cine nu trebuia ca regimul lui Ceausescu e mult mai bland decat regimul Assad. Pentru dr. Jamal Nabhan, ca si pentru multi, multi altii care au patit la fel, nu exista reconciliere cu regimul. Reconcilierea nu-i este permisa de amintirile ce-l trezesc noaptea si-l lasa fara respiratie, ce-l tortureaza cand autocontrolul pe care l-a exersat in ani, ca sa poata trai omeneste, oboseste si-l lasa cu garda descoperita.
Mandria „Clanului catarilor”
Totul a inceput in anul 1982. Venise din Siria, din Alep, la Bucuresti, sa studieze medicina. Avea 21 de ani si era mandru de destinul lui. Cum zicea tatal lui, era singurul lui copil trimis sa invete carte, o mandrie pentru „Clanul catarilor” (musulmani suniti), adica al oierilor, tribul din care se tragea. Bunicul ii spusese mandru: „Du-te si invata! Sa nu ai destinul unui berbecut care este ingrasat ca sa fie taiat! Sa nu depinzi de nimeni, sa fii pe picioarele tale!” Cu astfel de indemnuri venise la Bucuresti. Stia ca aici va gasi o atmosfera oarecum ca „acasa”, din punct de vedere al conducerii centralizate, al Securitatii regimului, al conditiilor de viata. Dar a gasit o societate mai deschisa, a descoperit ceaiurile studentesti, la care se vorbea liber. Ceea ce la el in tara nu se mai putea, dupa revolta din Hama, inabusita in sange de Hafez al-Assad, in februarie 1982.
Jamal era un tanar sirian care se simtea liber in regimul dictatorial al lui Ceausescu. Ghinionul lui! Aceasta libertate nu i-a fost iertata de Securitatea din Ambasada Siriei de la Bucuresti, care avea numerosi informatori prin mediile studentesti. Jamal a cunoscut un „student” la Agronomie, sirian de-al lui, ca sa-i spunem asa, care l-a tot tras de limba cu privire la regimul lui Ceausescu, pana ce a obtinut „marturisirea” lui Jamal ca acesta e mai bland decat regimul de acasa. Atat! „Studentul” l-a avertizat sa nu mai vorbeasca asa. Asa, cum? „Asa cum ai vorbit de nemernicul nostru de presedinte”.
„Clanul catarilor” din care face parte Jamal are o marca specifica: mandria si incapatanarea, iar ca „efecte secundare”, inflamarea rapida si utilizarea unui vocabular de oier! Adica, neacademic! Jamal, demn element al neamului sau, a izbucnit: „Du-te dracului cu presedintele tau cu tot, lasa-ma dracului in pace”! Ceea ce a vrut sa spuna era ca s-a prins ca „studentul” umbla cu „soparla” si voia sa fie lasat in pace. E adevarat, era greu sa-ti dai seama ce a vrut sa spuna, dar avea numai 21 de ani. Si era din „Clanul catarilor”. A sunat acasa, sa ceara sfatul tatalui, dar acesta l-a luat direct: „Ai grija de tine si fii vigilent!”. „Vigilent”, in araba, se spune „nabhan”, numele familiei lor. Mascat, tatal lui ii spunea ca deja fusese vizitat de Securitate. Nu era de mirare. Clanul lor avea 18 morti in masacrul din februarie 1982, cand Hafez al-Assad a pus armata pe manifestantii antiguvernamentali din Hama. Erau pe „lista neagra”, mai ales ca nici nu intrasera in Partidul Baas. Jamal l-a intrebat daca poate veni acasa, in vacanta. Acesta i-a spus ca o sa-l sune.
„Haflet al-istiqbala”, „Receptiaa”, sau bataia inumana
A inteles ca trebuie sa ramana in Romania pana la noi ordine. Dar nu avea rabdare. A apelat la alt sirian pentru o intrevedere cu cineva din securitatea Ambasadei. I s-a facut pe plac. I-a explicat acelui ofiter cum i-au fost rastalmacite cuvintele. „In dictionarul nostru, cand e vorba de patriotism, nu poate fi vorba de rastalmacire!”, i-a replicat acesta. „Catarul” Jamal a insistat, comitand alta greseala. „Vreau sa stiu daca ma pot duce acasa si apoi sa ma intorc linistit la studii, fara sa ma-nhate hingherii!” Uitase ca vorbea cu unul dintre „hingheri”. „Cat crezi ca poti sta in strainatate fara sa platesti pentru vorbele tale?”, a fost intrebat retoric. Abia dupa un an a primit acceptul tatalui sau sa se duca acasa. Insa pe aeroportul din Damasc a fost oprit. S-a gandit o secunda ca ar putea fi ridicat de Securitate, dar avea incredere in tatal sau, care-l astepta in aeroport. Si totusi, Securitatea a venit si l-a luat. Inainte de se urca in duba, le-a spus ofiterilor ca tatal sau il asteapta. Tot nu credea ca i se intampla asa ceva. „L-ai pus pe drumuri degeaba!”, i s-a replicat. S-a asezat cuminte pe bancheta, gandindu-se cat de cumplit era ceea ce i se intampla. Pe bancheta din fata lui mai era cineva. Dar niciunul nu avea chef de vorba. N-aveau nicio idee de ceea ce urma sa se intample cu adevarat, numai ganduri negre. Nici nu stiau unde vor fi dusi, existau 17 departamente ale Securitatii, fiecare cu inchisoarea aferenta.
Iadul la 60 de metri sub pamant
L-au dus intr-o cladire veche, istorica. L-au bagat intr-un birou. „Stii unde te afli?”, a fost intrebat. „Stiu de ce am fost adus aici”, a raspuns. „Si atunci de ce dracu” te-ai intors?” , l-a apostrofat acel …





