In 1990 nu am ratat nici un miting. Totul pentru democratizarea tarii! Credeam cu patos, cum as vrea si acum sa cred in ceva. Impreuna cu grupul meu de prieteni distribuiam formulare de adeziuni pentru infiintarea Aliantei Civice, batute la masina de prietena noastra Mirela S.
Mergeam prin piete agroalimentare pentru a-i convinge pe oamenii simpli ca nu trebuie sa le permitem securistilor si lui Ion Iliescu, lider comunist, sa ne conduca, sa ii convingem ca FSN, care s-a cocotat pe structura teritoriala a PCR, nu trebuie lasat sa participe la primele alegeri libere din 20 mai 1990. Militam pentru „Proclamatia de la Timisoaraa” (legea lustratiei, care nu s-a aplicat niciodata in Romania).
Unii sustineau demersul nostru, altii ne scuipau sau chiar ne loveau. De ce nu am abandonat, desi au fost momente in care deznadejdea aproape ca anihila entuziasmul?
Motivele sunt experientele, unele chiar mistice, traite in 21 decembrie 1989 si in zilele care au urmat pana in seara de 31 decembrie 1989, cand a fost inmormantat un apropiat – participant la mitingul de protest in prima zi a revoltelor din Bucuresti. Ma simt obligata sa le descriu.
„Da-ne, Doamne, macar o zi, sa vedem cum e fara Ceausescu!a”
Asta era rugamintea noastra catre Divinitate in seara zilei de 21 decembrie 1989, in jurul orei 17.30, in Piata Universitatii. Cand spuneam aceasta simpla rugaciune, eram cu prietena mea Maria M., la inceput in fata Salii Dalles, unde un tanar scria pe geam „Jos cizmarul!a” . Era de la Arhitectura, dupa cum ne-a spus. Apoi, am repetat rugaciunea ghemuite langa zidul Facultatii de Geografie, din care ne cadeau in cap bucati din zid, desprinse de gloante.
„Mi-am promis sa nu am odihna pana nu-i dezvalui pe ucigasia”
Dumnezeu ne-a daruit zile. Unora dintre cunostintele noastre, nu. Cand am aruncat pumnul de tarana peste ultimul sicriu mi-am promis sa nu am odihna pana nu-i dezvalui pe ucigasi.
Asa a inceput calvarul meu pe drumul presei. In anii „90, la Dreptatea si apoi la Cotidianul, din 1998, pana in 2005, la Evenimentul zilei, iar din 2006 la „Romania liberaa”. De ce calvar si nu bucurie? Nu stiu. Poate pentru ca nu ne-am gasit calea nici acum, dupa 25 de ani.
Obsesia mea: securistii, cei pe care eu i-am vazut in seara de 21 decembrie 1989 ca au tras in protestatari.
De unde am stiut ca sunt securisti? Pentru ca unul dintre vecinii mei era printre ei si abia in 21 decembrie 1989 am aflat ca e ofiter de Securitate. Omul a trecut pe langa mine pe la ora 13.00 si mi-a soptit: „Du-te acasa, va fi sange!a”.
Crezand ca vorbesc cu vecinul meu, inginerul, i-am raspuns „Acum e momentul sa scapam! Vino si tu cu noi!a”.
El mi-a aratat cu privirea spre un grup de indivizi in civil, cu alura de sportivi, carora li s-a alaturat.
Pe unul dintre ei, imbracat intr-un trenci crem (era o seara foarte calda de decembrie), l-am revazut ulterior in mijlocul Pietei Univesitatii, tragand cu pistolul din buzunarul trenciului.
La miezul noptii, dupa al doilea tir de mitraliere care au secerat vieti in Piata Universitatii, l-am revazut pe vecinul meu in grupul de securisti: ii batea pe cei care se predau. Ii impuscau cu pistolul pe cei care fugeau.
Pe cei impuscati, ii aruncau unii peste altii intr-o dubita din dreptul Casei Centrale a Armatei. Ca pe niste saci de cartofi.
L-am cautat dupa Revolutie dupa numele pe care il stiam. Nu era nume reala?? L-am reintalnit intamplator prin ianuarie 1990. Era cu privirea pierduta, haine murdare, jerpelitea?? Atunci mi-a confirmat ca a fost ofiter de Securitate. Nu a vrut sa-mi spuna numele real.
Metoda camarilei lui Iliescu, in vreme de „razboia”: Ucide pentru putere!
Acum se spune ca doar Armata a tras. Se scriu carti despre cat de inofensiva a fost Securitatea, in frunte cu Iulian Vlad, ca daca Securitatea ar fi fost de partea lui Ceausescu, ar fi murit sute de mii de oameni, ar fi fost masacru. E o minciuna sfruntata (bazata pe o firimitura de adevar). Se mistifica istoria. Adevarul este ca securistii, lasi si pragmatici, cand au observat ca Ceausescu nu poate fi salvat, dupa incercarea din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 soldata cu masacrul de la Otopeni, au intors armele. Toti securistii au intrat in serviciul lui Iliescu.
Si au facut ce stiau ei mai bine pentru a-l urca pe tron: prin diversiune, au dezlantuit ura muncitorilor, a minerilor impotriva intelectualilor, sloganul fiind „Noi muncim, nu gandim!a”; „Moarte intelectualilor!a”. Arma prin care au facut diversiunea: televiziunea publica, atunci, singurul post de televiziune.
Pentru a-i antrena pe cei usor de manipulat, au folosit grupuri special antrenate pentru astfel de desfasurari. Si ca sa existe si „legitimitatea revolutionaraa”, in fruntea acestor grupuri s-a aflat mereu Dan Iosif, supranumit „simbolul Pietei Universitatii din 21 decembrie 1989a”.
Dan Iosif, supermanul Revolutiei, instrumentul lui Ion Iliescu pentru inabusirea protestelor
Mentiune necesara: pe la ora 17.30, cand s-a tras prima data in seara de 21 decembrie, in apropierea fantanii din fata Facultatii de Arhitectura, Dan Iosif citea un fel de program de guvernare. I-am retinut fizionomia deoarece in auditoriu am vazut-o pe Stefania R., pe atunci studenta la IATC – Operatorie, gravida prin luna a sasea, probabil. Cine putea fi acel personaj daca Stefania si sotul ei, un excelent operator de film, il ascultau?
Cand am ajuns in dreptul Facultatii de Geografie si a inceput sa se traga, in mod bizar spre Arhitectura, unde era Dan Iosif, nu s-a tras!
L-am mai vazut pe Dan Iosif in acea seara de 21. A intrat in Hotelul Intercontinental insotit de cativa protestatari si a iesit singur. Nici pana astazi nu am aflat ce s-a intamplat cu ceilalti. Am aflat doar ca Hotelul Intercontinental era plin de securisti, multi cu aparate foto sau de filmat.
Atunci l-am observat si pe Petre Roman in fata Intercontinentalului. Nu stiam cine este, dar i-am retinut fizionomia pentru ca vorbea cu Bogdan Teodorescu, pe care il stiam foarte bine. Bogdan T. se ocupa si el de teatru experimental, ca si mine, desi era inginera?? Ulterior, a tot ocupat functii in administratie.
Mai era un lucru bizar caruia atunci nu i-am dat atentie: pe unde a circulat Dan Iosif, nu se tragea!
Ani in sir am cautat legaturile lui Dan Iosif cu Ion Iliescu si papusarii din spatele lor. Unele explicatii le-am gasit dupa ce i-am descoperit fostul prieten din copilarie, Corneliu Stoica, pe care l-a angajat, pe bani, sa traga in seara de 22 decembrie 1989 din balconul sediului PCR, dupa cum ne-a relatat in interviurile pe care i le-am luat.
De la Dan Iosif am aflat doar atat: „Il am pe Bunicuta (Ion Iliescu – nota mea) la degetul mic. Face ce spun eua”. Si nu mi-aspus-o doar mie. Avea iesiri in care il critica pe Iliescu si ame?ninta ca, daca incepe sa vorbeasca, multi o vor pati, nu numai Iliescu. Ioska – asa era alintat – a facut un cancer galopant si a murit in 2007 intr-o clinica din Federatia Rusa.
Iliescu, in vreme de „pacea”:?Divide et impera
Dupa acest excurs necesar, revin la primele zile ale lui ianuarie 1990.
In fiecare zi aveau loc mitinguri. Grupuri mici de oameni se adunau in Piata Universitatii si la Cimitirul Eroilor. Toti doreau sa stie cine au fost teroristii care au tras in noi, dupa 22 decembrie, cand au murit circa 1.000 de oameni.
Pana la acea data murisera aproape 80 de oameni in Bucuresti.
Pe 22 decembrie s-a deschis foc automat dupa ce s-a strigat „Fara comunistia” in fata balconului fostului sediu al PCR (vizavi de Palatul Regal).
Atunci, s-a lansat diversiunea ca Ceausescu avea o falanga special antrenata, formata din copii orfani antrenati special si care locuiau in subteranele Capitalei. Ni s-a transmis pe diverse canale media si prin „literaturaa” orala ca erau special antrenati pentru lupta de gherila urbana si ca ei au tras.
N-au fost gasiti niciodata. Acum stim ca a fost o diversiune pentru a-l numi repede pe Iliescu seful tarii ca sa ne scape de teroristi.
Pentru instalarea lui au fost ucisi peste 1.000 de oameni si alte cateva mii au fost raniti.
Pentru conservarea puterii si pentru anihilarea opozitiei, diversiunea din decembrie a fost continuata sub forma perversa a instigarii unor categorii profesionale impotriva altora „Divide et impera!a”.
Marele miting din 12 ianuarie 1990 care a speriat camarila lui Iliescu
Ziua de 12 ianuarie 1990 era zi de doliu national. Sute de oameni s-au strans pe strazile Bucurestilor, in locurile unde au fost impuscati oameni si la Cimitirul Eroilor. Apoi, grupuri compacte s-au indreptat spre Palatul Victoria, la Guvern. Pe trasee, grupurile se opreau pentru a ingenunchea, a aprinde lumanari si a spune rugaciuni.
Grupurile se mareau, astfel ca spre seara, in fata sediului Guvernului erau zeci de mii de oameni. Si eu cu prietenii mei printre ei.
S-a dorit o adunare pasnica. Dar care sa si poarte un dialog cu noua putere reprezentata de Ion Iliescu, presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN), de premierul Petre Roman, de prim-vicepremierul Gelu Voican Voiculescu.
Cererile multimii erau: adevarul despre teroristi, despre numarul celor ucisi, interzicerea PCR si distribuirea patrimoniului intre partidele nou-infiintate, intre care si cele istorice; PNT, PNL si PSD (Sergiu Cunescu), alegeri libere, fara comunisti. De asemenea, s-a cerut reintroducerea pedepsei cu moartea (abolita dupa executarea sotilor Ceausescu) pentru a fi pedepsiti cu pedeapsa capitala ucigasii din decembrie.
Au existat momente tensionate in timpul discursului lui Ion Iliescu de la balconul Palatului Victoria. A fost huiduit.
Am huiduit si eu pana am ragusit.
A urmat discursul lui Dumitru Mazilu, fost ofiter de Securitate, reprezentantul Romaniei la ONU, cazut in disgratie pentru ca a afirmat ca in Romania lui Ceausescu nu se respecta drepturile omului. Mazilu a cerut „Moarte securistilor!a”.
M-am trezit aclamandu-l si strigand si eu din toate puterile „Moarte securistilor!a”, pentru ca ii vazusem in seara de 21 decembrie pe securisti tragand in protestatari; pentru ca ii vazusem batand cu bestialitate.
Ce am rememorat (ca un film in reluare) cand strigam din toate puterile „Moarte securistilor!a”
21 decembrie, miezul noptii: pe aleea Beldiman din apropierea Politiei Capitalei, unde era blocul in care locuim in gazda, se adunau securistii, iar intre ei era si unul intr-un superb costum de blugi, incaltat cu adidasi cu sireturi fosforescente. Se intorsese din Piata Universitatii si era foarte nervos pentru ca hainele si incaltamintea i-au fost stropite de sange.
Tot cam atunci a fost adus un grup de trei baieti si o fata, ce au fost capturati si erau dusi in sediul Militiei Capitalei (acum Politia Capitalei). Furia securistului ca i-au fost stropiti blugii si adidasii cu sange s-a revarsat, sub forma pumnilor si suturilor, pe cei capturati. Lovea cu bestialitate, injurand. Cand am strigat „Moarte securistilora” il vedeam pe tanarul impuscat in Piata Universitatii de securistul in trenciul crem; il vedeam pe tanarul care fugea spre Teatrul Mic si care a fost impuscat de un securist din grupul vecinului meu „inginerula”.
Apoi am vazut picioarele, multe, multe, iesind din duba in care a fost aruncat tanarul impuscata?? loviturile si injuraturile securistului in blugi si sireturile sale fosforescente. Auzeam doar ecoul vocii mele „Moarte securistilor!”
In mijlocul multimii adunate in Piata Victoriei era un TAB. Pe TAB s-a urcat un oarecare Augustin, care a tinut un discurs parca special pentru a deruta auditoriul. Apoi s-a urcat o fata care a strigat „Cine esti dumneata, domnule Mazilu?a”.
Apoi, am auzit „ofiter de Securitatea”. Mi s-a daramat edificiula?? Nu mai aveam pe cine sa sustin, in cine sa am incredere. Am plecat spre casaa??
Ce nu stiam atunci: ca Ion Iliescu s-a speriat de forta multimii si ca in astfel de momente lipsea doar scanteia pentru a-l executa si pe el asa cum au fost executati sotii Ceausescu. Cel mai probabil citise si Istoria Revolutiei Francezea?? Asa ca a trecut la anihilarea opozitiei, reprezentata atunci de o puternica si curata Liga a Studentilor si de cele trei partide istorice: PNT, cu seniorul Corneliu Coposu, PNL, cu Radu Campeanu, PSD, cu Sergiu Cunescu. Plus ziarele „Romania liberaa” si „Dreptateaa” (ziarul scos de taranisti).
28 ianuarie 1990, miting impotriva?participarii CFSN la alegeri.?29 ianuarie, prima mineriada
Partidele istorice au anuntat un miting in duminica de 28 ianuarie 1990. Cum pe 21 decembrie m-am imprietenit si cu cativa revolutionari – fosti bisnitari (ma interesau tipologii de personaje), unul dintre ei m-a anuntat ca Dan Iosif a strigat „Adunarea!a” la Banu Manta (in apropierea Primariei Sectorului 1, in apropierea Garii de Nord).
M-am dus acolo. Era un camion cu alcool si cu …
