Marea Britanie risca sa se faca de ras cu ocazia Jocurilor Olimpice din cauza taberei pe care cersetori romani au instalat-o pe unul dintre cele mai importante drumuri din centrul Londrei, a fost avertizat miercuri ministrul de Externe William Hague, relateaza Daily Express in editia electronica.
Consiliul Local din Westminster i-a scris ministrului pentru a-l indemna sa ia masuri cu privire la cei aproximativ 50 de imigranti care si-au instalat tabara in rezervatia centrala Mayfair din Park Lane. Ei au transformat zona intr-un „dezastru”, dormind pe banci si utilizand pasajele subterane ca toalete, potrivit publicatiei britanice.
Oficialii se tem ca aceasta „tabara murdara” va fi primul lucru pe care il vor vedea la Londra demnitarii straini care vor fi cazati in hotelurile exclusiviste din Park Lane, la ceremonia oficiala de deschidere a Jocurilor Olimpice (JO), peste doua luni.
„Aceasta situatie care se agraveaza are implicatii majore pentru Jocurile Olimpice si reputatia Marii Britanii”, ii scrie o consiliera, Nickie Aiken, lui William Hague. „Eu cred ca este critic de important …





