Masuri de criza la Dacia: Loganul redus cu peste 1.000 euro

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Luand exemplul dat inca de anul trecut de marii producatori mondiali afectati de criza financiara, conducerea Automobile Dacia ia in calcul reducerea preturilor, masura care insa nu va avea efect daca nu este insotita de ieftinirea creditelor si de eliminarea incertitudinilor privind taxa auto, dupa cum spune vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe.

„Dacia ia in calcul reducerea pretului pe unitate, din marja de profit. Reducerea aceasta, cumulata cu prima de casare, s-ar putea traduce intr-un avantaj client de circa 1.700-2.000 de euro pentru un model Dacia de 10.000 de euro”, a declarat Stroe. Oficialul companiei spune ca ieftinirea cu cateva sute de euro nu poate stimula cererea astfel incat aceasta sa se coreleze cu nivelul estimat al productiei. Potrivit acestuia, oamenii sunt mai atenti la rata lunara pe care o platesc decat la pretul final al autoturismului. In conditiile in care creditul s-a scumpit, accesul la finantari este mai dificil iar incertitudinile legate de taxa auto persista, potentialii clienti ai Dacia sunt in asteptare.

Anul trecut a fost primul, de la preluarea de catre concernul Renault, cand producatorul auto de la Mioveni nu a mai evoluat conform asteptarilor patronatului francez. Luna decembrie a fost cea mai neagra, vanzarile scazand cu aproape 55% comparativ cu aceeasi perioada din 2007.

Pe ansamblul anului, dracul nu a fost insa chiar atat de negru, dupa cum reiese chiar din datele oficiale ale Automobile Dacia, care releva ca vanzarile au crescut cu 11,7% comparativ cu 2007, la nivelul-record de 257.594 de unitati, dintre care 75.240 in Romania si aproximativ 172.000 la export.

Exporturile au salvat uzina

O cifra interesanta a fost comunicata de constructor, la finele saptamanii trecute, pentru a explica declinul puternic al pietei: in luna noiembrie, la fiecare masina noua vanduta pe piata romaneasca s-au inmatriculat alte trei la mana a doua. De altfel, problema importurilor de masini second-hand a fost in ultimul timp invocata aproape obsesiv de Automobile Dacia pentru a cere ajutor din partea statului. Daca tragem linie, Dacia a iesit pe plus anul trecut datorita exporturilor in crestere de 34,6%, pentru ca pe piata interna s-a inregistrat o scadere de doar 17% comparativ cu anul 2007.

spot_img