Cancelarul german Angela Merkel a indemnat Ucraina sa avanseze in privinta formarii noului guvern si efectuarii reformei constitutionale, dupa ce a avut intrevederi, luni, cu doi lideri ai opozitiei ucrainene, informeaza Mediafax.”Acordul cu privire la amnistierea manifestantilor este un paz pozitiv. Acum el nu trebuie sa se opreasca aici. Este vorba de a avansa energic in privinta formarii Guvernului si reformei constitutionale”, a declarat Merkel, citata intr-un comunicat.
„Germania si UE vor face orice pentru a contribui la o solutionare pozitiva a crizei”, a oferit asigurari cancelarul german, in urma unor intrevederi cu doi opozanti ucraineni, Vitali Kliciko si Arseni Iateniuk.
„Situatia ramane extrem de tensionata”, a apreciat Merkel.
„Partenerii nostri europeni sunt pregatiti pentru un sprijin”, a declarat Iateniuk, in cursul unei conferinte de presa, la Berlin, dupa intrevederea sa cu Merkel. El a evocat, in special, un sprijin financiar de 610 milioane de euro.
Vitali Kliciko si Arseni Iateniuk, un aliat al opozantei incarcerate Iulia Timosenko, au fost primiti luni de Merkel, in contextul in care puterea ucraineana se confrunta de aproape trei luni cu o miscare de contestatare fara precedent.
Vizita celor …





